Astăzi, la Complexul Multifuncțional Caraiman din Sectorul 1 al Capitalei a fost lansat programul pilot ”Telemedicina”, oferit ca serviciu gratuit pacienților de catre Primarie. Complexul Multifuncțional din cartierul Grivița – strada Caraiman, nr 33A, a fost inaugurat de binecunoscuta Andreea Marin, alături de Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, și Livia Gomes, directoarea centrului, programul pilot ”Telemedicina”.
In acest Centru sunt specialitati medicale precum cardiologie, ginecologie, oncologie, dermatologie, kinetoterapie, planning familial, ingrijirea bolnavului la domiciliu, ambulanta sociala, dar si centrul dedicat bolnavilor de Alzheimer.
Ce inseamna acest Centru a explicat chiar vedeta TV, intr-o postare pe Facebook.
”TELEMEDICINA inseamna folosirea tehnologiei informatice pentru a ajuta pacientii, dar si specialistii, oferind sansa monitorizarii pacientului ce isi doreste preventia ori detectarea diagnosticului, precum si recuperarea dupa o interventie sau un episod negativ deja consumat, dar fara a fi internat in spital, ci de la distanta, 24 de ore din 24 in perioada stabilita de medic.
Echipamentul de monitorizare a parametrilor vitali este atasat pe corpul pacientului si este usor de purtat, el include si un telefon cu o aplicatie speciala ce transmite catre Centrul de Telemedicina in timp real, in fiecare moment, toate informatiile catre personalul medical si eventualele semnale de alarma, cand sesizeaza o problema. Pacientul (si o persoana desemnata de acesta pentru cazuri de urgenta) tin legatura cu medicul pe tot parcursul procesului la nevoie, fie pentru sfaturi medicale sau ajustarea tratamentului pacientului in functie de evolutia starii sale, fie pentru trimiterea ambulantei de urgenta, atunci cand situatia impune acest lucru.
In cazul in care sistemul detecteaza ceva in neregula, ambulanta este pregatita sa porneasca spre ei, iar actiunea este dublata, cand e necesar, de apelul personalului medical din Centrul Caraiman – http://www.cmcaraiman.ro la 112.
…Cel mai important sprijin pe care il ofera este ca serviciile medicale sunt GRATUITE, prompte, chiar daca pacientii nu sunt asigurati sau nu au medic de familie. 27 specialitati medicale la dispozitia pacientilor astazi fata de 17 anul trecut, chiar si stomatologie, un serviciu scump, precum stim, la nivel de tara, poate fi accesat aici gratuit.
Stiati, de pilda, ca pentru batranii de aici, cei care nu au pe nimeni sa-i ingrijeasca sau nu sunt deplasabili, echipa medicala merge gratuit la ei acasa? Ca exista infirmiere, asistente, psihologi, kinetoterapeuti din Centrul Multifunctional Caraiman care merg la domiciliu pentru a avea grija de sanatatea lor, pentru a-i ajuta la curatenie, la cumparaturi, la gatit, la plata darilor catre stat la nevoie, ii plimba, ii ingrijesc, le vorbesc, si toate acestea fara niciun cost pentru ei? Pare desprinsa dintr-un basm aceasta realitate, dar ea exista si vreau sa o cunoasteti!”.