Președintele Klaus Iohannis a declarat, în urmă cu puțină vreme, după ședința CSAT, că a făcut o analiză completă a situației de securitate din regiune. „Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru orice scenariu”, a afirmat Iohannis, subliniind că actuala criză creată de Rusia este despre securitatea întregului spațiu euro-atlantic, „de aceea e important ca la nivelul NATO și UE să dăm dovadă de unitate și solidaritate”.
„Acţiunile recente ale părţii ruse încearcă să modifice în mod inacceptabil parametrii arhitecturii de securitate. Ne preocupă posiblitatea folosirii tacticilor hibrite. A fost un schimb de evaluări care a inclus elementele cu aliaţii şi partenerii atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul UE. România continuă să susţină abordarea actuală de la nivel euroatlantic”, a mai spus preşedintele.
Totodată, Iohannis a reamintit faptul că România are o graniță comună de 600 de km, astfel că guvernul va continua planificarea pentru gestionarea eventualelor intrări de migranți.
„Trebui însă să fim pregătiți și pentru scenariul în care Rusia refuză dialogul. Criza dovedește ce am spus constant la nivel aliat: consolidarea prezenței aliate pe flancul estic, inclusiv în România, e foarte importantă pentru stabilitatea regională și securitatea NATO și indiferent de evoluțiile actuale din regiune, NATO trebuie să își mențină la nivel ridicat capacitatea de descurajare și apărare pentru obiectivele strict defensive”.
Totodată, Iohannis a salutat mesajele clare transmise de președintele Joe Biden și președintele Emmanuel Macron, privind disponibilitatea SUA și Franței de a-și spori prezența în România.
„Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal și membri ai guvernului le-am depus. Suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru. La nivelul UE discutăm despre sancțiuni care vor avea consecințe masive și costuri serioase pentru Rusia dacă va iniția acțiuni agresive contra Ucrainei”, a mai transmis președintele României.
Ce măsuri au fost decise în CSAT
În urma ședinței CSAT de astăzi, Klaus Iohannis a anunțat că au fost luate o serie de măsuri importante. „Continuarea demersurilor concrete pentru creșterea prezenței aliate și a SUA pe teritoriul României; Guvernul va continua planificarea pentru gestionarea eventualelor intrări de migranți; Vor fi urgentate procedurile de revizuire a legilor legate de securitatea națională din Strategia nationala de aparare; Șeful Statului Major a prezentat un plan de măsuri, armonizat de NATO, ce vor avea ca rezultat pregătirea României pentru orice scenariu Acest plan a fost aprobat de CSAT. România, ca membru NATO, se bucură de toate garanțiile de securitate și nu este cazul ca vreun cetățean să se teamă. Îi asigur pe cetățenii români că suntem angajați, cu aliații noștri, să disutăm, să decidem și să punem în practică cele mai bune măsuri pentru siguranța noastră, a tuturor”, a concluzionat șeful statului.