Câteva săptămâni mai sunt până la numirea oficială a viitorilor prefecți și subprefecți, a anunțat astăzi Ludovic Orban într-o conferință de presă. Problema este că încă nu s-a ajuns la o înțelegere unanimă, deși, potrivit președintelui PNL, deja se știe numărul de prefecți și subprefecți pe care îi merită fiecare dintre cele trei formațiuni din coaliția de guvernare. Astfel, cele mai multe funcții vor reveni PNL, însă o problemă asupra căreia nu au putut cădea de acord partenerii de coaliție este viitorul prefect de Bihor.
„Posturile de prefecți depind de pondere. Partidul Național Liberal va avea 23 de prefecți și 47 de subprefecți, USR-PLUS va avea 14 prefecți și 28 de subprefecți, iar UDMR va avea 5 prefecți și 10 subprefecți. Trebuie adoptat statutul prefectului, știți foarte bine decizia la nivelul coaliției este ca prefectul să fie cu adevărat reprezentant al Guvernului, adică statutul prefectului să fie funcție de demnitate publică. La Bihor doresc toate cele trei formațiuni din coaliție”, a spus Orban în conferința de presă.
În Bihor prefect este Dumitru Țiplea, numit în decembrie 2019. Țiplea a fost şef al Cancelariei prefectului Ilie Bolojan, între 2005 – 2007, iar când acesta a fost promovat la Bucureşti ca secretar general al Guvernului l-a urmat, fiindu-i consilier până în 2008.