Europarlamentarul Rareș Bogdan are informații direct de la sursă privind evoluția pandemiei din România și asigură că cetățenii nu vor fi închiși în case după sărbători. Așa cum îi șade bine unui liberal, Rareș Bogdan a stat de vorbă pe acest subiect chiar cu președintele – nu se știe dacă cel al PNL sau cel al țării. Cert e că de sărbători nu va exista un nou lockdown, ci doar restricții, ca și până acum. Sau, cel mult, câteva în plus.
„Nu va exista niciun lockdown, l-am întrebat și astăzi (ieri – n.r.) pe domnul președinte, este o prostie pe care o tot agită cei din PSD. Nu ne bagă nimeni în case. Sigur că vor fi restricții, nu mai multe decât sunt acum, sigur că ne dorim să vină vaccinul, să fie distribuit și să ne reluăm viața, pentru că viața trebuie să meargă înainte.
Trebuie să reînvățăm să trăim. Măsurile luate de colegii mei nu sunt împotriva oamenilor, sunt pentru protejarea lor. Chiar dacă au deranjat uneori, tot ce au făcut a fost pentru a-i proteja pe români”, a declarat aseară Rareș Bogdan la Realitatea Plus, citat de dcnews.ro.