Guvernul Orban și cei 16 miniștri propuși de liderul PNL mai are un hop de trecut. Deosebit de important și cu șanse minime de izbândă, dat fiind că lipsesc voturi importante pentru garantarea învestiturii viitorului guvern. Premierul desemnat spune că sunt negocieri cu parlamentari independenţi şi de la PSD, plus câteva discuții individuale cu parlamentarii din Pro România. Aceasta pentru că Victor Ponta a fost categoric și a anunţat că nu sprijină Guvernul Orban.

Suntem în discuţii individuale cu peste 25 de parlamentari. Acum, fiind în situaţia în care Victor Ponta a anunţat că nu sprijină învestirea Cabinetului, evident vom discuta individual şi cu parlamentarii de la Pro România, pentru a fi prezenţi şi pentru a participa la asigurarea cvorumului. Suntem în discuţii continue şi sunt la fel de încrezător că vor exista mulţi parlamentari care să susţină guvernul”, se arată optimist Ludovic Orban.