Sursa: ANPC

Un fast-food din Sectorul 2 al Capitalei a fost ieri închis de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANPC), în urma neregulilor descoperite.

Vizita comisarilor ANPC, coordonați de vicepreședintele instituției, Mihai Culeafă, a fost făcută în urma unei sesizări apărute în spațiul public, unitatea controlată, „La Turcu”, fiind totodată sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 17.000 lei din cauza neregulilor grave descoperite.

Echipa ANPC a dispus oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor și a fost propusă în același timp și închiderea temporară a unității pentru o perioadă de până la 6 luni.

Într-un comunicat de presă, ANPC detaliază că la fața locului abaterile au constat în existența pavimentului deteriorat, neigienizat, folosirea unor spații frigorifice neigienizate, cu depuneri masive de praf, impurități, resturi alimentare, zone cu rugină, vopsea exfoliată, chedere rupte cu acumulare de impurități, colectarea reziduală realizată în coșuri fără capac și acționări la picior, lipsa graficelor pentru schimbul de ulei de prăjire, folosirea unor ustensile de bucătărie cu grad avansat de uzură, nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor culinare finite, folosirea ca materii prime a unor produse nesigure, considerate astfel prin lipsa oricăror elemente de identificare privind data preparării sau data limită de consum, lipsa informării cu privire la prezenta ingredientelor cu potențial alergen ce pot provoca alergii sau intoleranțe, în lista meniu, lipsa informațiilor cu privire la materiile prime ce provin din produse congelate, lipsa informării asupra gramajelor anumitor produse, prezența insectelor vii (gândaci și muște), folosirea unor produse alimentare cu modificări organoleptice.

Față de ceea ce a găsit, Mihai Culeafă promite că își va centra atenția pe acest tip de unități:

Oriunde găsesc informații legate de abateri de la respectarea legii, fie că vorbim de sesizări sau de informări primite în mediul online, le tratez cu aceeași importanță. Dacă vorbim despre sectorul în care am crescut, lucrurile sesizate mă fac să mă simt direct vătămat.

Voi declanșa o acțiune ce va viza comerțul de acest tip. Sunt semnale puternice despre faptul că mâncarea este păstrată de pe o zi pe alta, iar acest lucru se vede în calitatea îndoielnică a acesteia.

Voi fi cel care va scoate la lumină abaterile acestui comerț de unde oamenii simplii își cumpără mâncarea. Fie că vorbim de taximetriști sau tineri, toți trebuie respectați.

Vom lansa numere de telefon unde vom primi mesajele Dvs. În cel mai scurt timp, voi fi acolo unde situația o cere”.

Articolul precedentGhinea, avertisment: „Sunteți deja cu termenele depășite și aproape să scoateți A7 de la finanțare”
Articolul următorCannabis cultivat pe un teren dintr-o zonă muntoasă din Bihor. Patru inculpați au fost reținuți