Activitatea Comandamentul Sezon Estival 2023 pe litoralul Mării Negre a continuat pe parcursul celei de-a patra săptămâni, respectiv în perioada 17 – 23 iulie.
Concret, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2023, au desfăşurat activităţi de control în 235 de unități localizate în cele 6 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia și Constanța, iar zeci de unități s-au ales cu amenzi sau cu măsuri de interzicere/ suspendare a activității.
Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pentru abaterile de la legislaţie au fost sancţionate contravenţional 47 de unități, cu amenzi în valoare de 551.200 de lei. În același timp, au fost emise 5 ordonanțe de interzice a activității și o ordonanță de suspendare a activității, fiind totodată confiscate și direcționate către unități de neutralizare produse alimentare, în cantitate totală de 367 de kg (carne de vită, carne de pui, pește, produse din pește și ouă, înghețată).
„În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorificare a produselor alimentare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor”, detaliază ANSVSA.
Totodată, instituția recomandă consumatorilor să apeleze cu încredere la echipele Comandamentului Sezon Estival 2023, problemele putând fi sesizate la 0786.577.007 sau la Call – Center 0800.826.787, cu mențiunea că „unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari”.