Când pachetul majoritar al Portului Constanţa părea ca şi preluat de primarul Radu Mazăre, care avea susţinerea deplină a fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova, planurile i-au fost date peste cap de noul ocupant al fotoliului din Palatul CFR, Ioan Rus. Acesta a declarat joi seara că o parte din acţiunile Portului vor fi fie transferate la administraţia locală, fie vor fi listate pe bursă, însă Ministerul Transporturilor va rămâne cu pachetul majoritar. Atitudinea lui Rus pare să fie o poliţă plătită lui Mazăre pentru atacurile acestuia din trecut.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a spus joi seara la Realitatea TV că el crede că statul ar trebui să păstreze minimum 50% plus o acţiune la Portul Constanța, adică să aibă pachetul de control, pentru că este vorba de o companie de o importanță strategică.

În opinia ministrului, singurul lucru necesar în privința structurii acționariatului este ca statul să dețină 50% plus 1 din acțiunile companiei de administrare a portului, pentru a păstra decizia, indiferent dacă Primăria ar primi acțiuni suplimentare sau titlurile vor fi vândute pe bursă. Ioan Rus a punctat acest lucru elegant, spunând că Radu Mazăre, nu a cerut nimic și nu i s-a dat nimic niciodată. „Comunitatea celor care locuiesc în Constanța are 20% din societatea care administrează Portul Constanța. Comunitatea constănțeană a cerut să i se dea încă niște procente, să participe mai activ la administrarea portului, nu Radu Mazăre. Să nu facem această confuzie, pentru că este exagerată”, a spus ministrul.

Predecesorul său la Transporturi, Dan Şova, declara în mai că oficialii Comisiei Europene se vor pronunța cu privire la intenția autorităților române de a transfera la administrația locală 13% din acțiunile deținute la Portul Constanța. Șova preciza, totodată că, în cazul în care CE va fi de acord, autoritățile române vor începe demersurile pentru a obține avizele din partea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Justiției, apoi vor scoate la bursă un pachet de 14% din acțiunile deținute la Administrația Portului Constanța.

Acum, după spusele lui Rus, statul ar mai avea de vânzare doar amximum 10% din capitalul Portului, în condiţiile în care acum deţine 60%.

Atacurile lui Radu Mazăre

Poziţia lui Ioan Rus pare să fie determinată de atacurile din trecut ale lui Radu Mazăre la adresa sa. Ultimul a avut loc nu mai devreme decât anul trecut, când Rus, desmnat ministru de Interne de către Victor Ponta, spunea că Mazăre i-a reproșat că nu a fost „prea harnic la partid”.

„Pentru o perioadă scurtă am acceptat să îmi completez stagiul militar cu încă aceste luni. Nu au existat niciun fel de tensiuni, votul a fost unanim. Radu Mazăre mi-a reproșat că nu am fost prea harnic la partid,” a spus Ioan Rus, completând, elegant, că Mazăre are dreptate în această privință. Eleganţa nu face însă parte din firea lui Radu Mazăre. „Nu cred că era îndreptățit să ocupe o funcție ministeriabilă în Guvern. Eu cred că trebuia să fie puși oameni care au confirmat că au făcut ceva. Rus, din păcate, în ultimii ani, nu l-am văzut. Tocmai d-asta nu l-am văzut pentru că nu a confirmat, însă și l-a asumat premierul la pachet. A spus <domn’e, e al meu, e damblaua mea>, poți să accepți un om care este damblaua primului ministru. Dambla, între ghilimele. Probabil are alte resorturi care l-au determinat”, a spus Mazăre la vremea respectivă. 

Articolul precedentPolonia, condamnată la CEDO în cazul închisorilor CIA
Articolul următorFactori de dezvoltare a comerţului internaţional.