Verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti după ce în spaţiul public au apărut date referitoare la demisii ale medicilor şi nereguli semnalate de un medic chirurg. Patru din cei opt medici cardiologi ai SJU Ploieşti au demisionat în ultimele săptămâni. Directorul spitalului, Bogdan Nica declara că situaţia este una complicată, deoarece la nivelul SJU se înregistrează zilnic aproximativ 300 de prezentări la urgenţe. De asemenea, în medie se fac zilnic aproximativ 50 de consultaţii la cardiologie.
Chirurgul Dan Oprea: Nu putem îngriji pacienţii!
Comisia de verificare va face controale în perioada 25 – 31 mai, fiind coordonată de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, alături de reprezentanţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova şi ai Corpului Control al Instituţiei Prefectului. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Ioana Bumbăcea, a precizat că controlul a fost dispus după demisia mai multor medici, dar şi după nemulţumiri exprimate de chirurgul Dan Oprea.
„Mă gândesc că pacientul este în centrul sistemului sanitar românesc!!! Aşa spun ăştia. Noi, la Spitalul Judeţean de Urgenţe Ploieşti vedem că nimănui nu-i pasă de nimic. Nu putem îngriji pacienţii! Nici măcar urgenţele nu mai pot fi tratate rapid!”, a scris chirurgul Dan Oprea, pe pagină sa de Facebook. „Dar când primeşti pacienţi neurologici sau cu alte afecţiuni, din alte judeţe, iar urgenţele din judeţul tău nu le mai poţi rezolva?? Câtă minte să ai ???”, a mai sesizat chirurgul.