Curtea de Apel Ploiesti

Decizie controversată ieri la Curtea de Apel Ploiești, unde instanța a admis în același timp atât suspendarea, cât și anularea hotărârii Curţii Constituţionale a României din 6 decembrie 2024.

Pe scurt, dacă hotărârea instanței din Ploiești rămâne definitivă, alegerile de peste 10 zile se vor anula.

Curtea de Apel Ploiești a pronunțat așadar o hotărâre „istorică”. Instanță inferioară Curții Constituționale a României a considerat hotărârea judecătorilor constituționali un act administrativ, pe care l-a suspendat, anulându-l totodată.

Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti”, se arată în minuta hotărârii cu numărul 135/2025, pronunțată ieri.

Iar reacțiile în mediul juridic nu au întârziat să apară. Pe de o parte, la scurt timp după pronunțarea instanței, procurorii au anunțat că vor contesta soluția:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată (…) de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025”.

În același timp, tot ieri, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis că vor fi efectuate cercetări:

În raport de interesul public manifestat față de soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (…), Secția pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul care a soluționat cauza.

Măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluționate de curțile de apel din țară soluțiile pronunțate au fost de respingere a acțiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”.

Însă la curțile de apel din țară nu au fost soluționate toate acțiunile de acest fel. Din ce detaliază Casa Jurnalistului, „toate curțile de apel din România au fost bombardate cu peste 100 de cereri de suspendare a deciziei CCR pentru reluarea alegerilor”:

Acțiunea a fost coordonată: 90 de cereri au fost înregistrate în aceeași zi, pe 10 aprilie. Au introdus numeroase cereri identice la aceeași instanță ca să fenteze sistemul de repartizare aleatorie și să ajungă la fiecare judecător.

O fostă judecătoare a scris modelul de cerere și a făcut mai multe Tiktokuri în care învață lumea cum s-o trimită. Procesele sunt aberante: cer suspendarea unui ”act administrativ”, deși decizia CCR nu e act administrativ și nu avea ce căuta la secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Nu avea ce căuta în nici o instanță, pentru că deciziile CCR nu au cale de atac în justiția română. Zeci de judecători au respins deja cererile “ca nefiind de competența instanțelor judecătorești”.
Dar la Ploiești s-a găsit unul care s-o întoarcă”.

Articolul precedentPiedone supraveghează Sectorul 6: Restaurante închise temporar, abateri grave și produse alimentare nesigure
Articolul următorMinistrul Mediului anunță un act normativ pentru restructurările de la Romsilva