Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, nu renunță la ideea sa de a reorganiza Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, inclusiv de a tăia din posturile de conducere.
Ieri, Fechet a anunțat că pe site-ul ministerului pe care îl conduce a fost deja publicat un proiect privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Romsilva, proiect „care reprezintă un jalon în PNRR” și are în vedere reorganizarea Regiei.
Anunțul a fost făcut după ședința de Guvern, în condițiile în care, de câteva luni, ministrul Mircea Fechet este „cu ochii” pe Romsilva. Și, prin proiectul publicat acum spre consultare publică, se dorește ca „Regia Națională a Pădurilor să fie mult mai eficientă, totodată să fie mult mai transparentă în relația stat-cetățean”.
În același timp, Fechet a anunțat că cei din conducerea Romsilva au termen 120 de zile pentru un plan concret de debirocratizare și de digitalizare a funcționării interne, dar și că a „respins propunerea de buget pe care au comunicat-o ministerului”, deoarece era „prea puțin ambițioasă”.
„Îmi asum reformarea Regiei Naționale a Pădurilor de sus în jos, iar planul meu propune asigurarea unei structuri de conducere mai suple prin reducerea numărului directorilor cu 86%. Așadar, pe schema pe care o propun, din 121 de directori ar trebui să rămână aproximativ 17 și fiecare din acești directori va avea un contract de mandat pe cinci ani și va avea indicatori foarte clari de performanță, pe care în măsura în care nu-i va îndeplini, va putea fi revocat. (…)
Am propus ca o direcție silvică să nu poată avea mai puțin de 200.000 de hectare. E adevărat că urmează să compensăm, pentru că nu-i tot una să ai pădure la munte sau să ai pădure la câmpie, însă astăzi există direcții silvice cu puțin peste 20.000 de hectare. Așadar eu consider că pentru a te numi director, înainte de toate trebuie să ai o suprafață însemnată de pădure pe care să o administrezi. Totodată, angajarea personalului Romsilva se va face prin concurs național, organizat la sediul structurii centrale. (…)
Ne vom asigura, de asemenea, că prin hotărârea de guvern vom institui principiul pentru muncă egală salariu egal. Astăzi există mari diferențe de la o direcție silvică la alta, chiar și în interiorul aceleiași direcții silvice, în funcție de cum a crezut șeful de ocol, cum a crezut directorul de direcție sau cum au crezut alți angajați, salariile diferă foarte mult pentru aceeași pregătire și pentru aceeași vechime în muncă. (…)
Urmărim chivernisirea avuției naționale, iar acest lucru înseamnă reducerea risipei, creșterea eficienței operaționale, eliminarea oricăror suspiciuni de utilizare necorespunzătoare a resurselor, trasabilitatea completă a activităților desfășurate cu mijloacele de transport și utilaje ale regiei și fundamentarea deciziilor de management pe date concrete. Așadar, ne propunem să separăm sectoarele de activitate, pentru ca veniturile obținute din vânzarea masei lemnoase să nu mai fie irosite pe alte activități ineficiente. (…)
Totodată, ne propunem să reducem cheltuielile Regiei. Cele 22 de administrații ale parcurilor naționale se vor uni într-o singură entitate, cu un singur director și cu o singură direcție suport, fie că discutăm de economic, că discutăm de juridic, de contabilitate, resurse umane și așa mai departe. De asemenea, toată activitatea silvo-turistică a Regiei va fi realizată prin intermediul Complexului Silva, ca unic gestionar al resurselor imobiliare. (…)
Totodată, parcul auto și utilajele Regiei vor fi gestionate printr-o aplicație informatică de management al flotei auto. Asta include automat monitorizare GPS și, totodată, sonde litrometrice pentru consumul de carburant. Păstrăm cabalinele în patrimoniul Romsilva, dar nu neapărat ca un element decorativ, ci ca o garanție a conservării patrimoniului genetic al raselor valoroase de cai, cu importanță istorică pentru România.
De altfel, ne mai propunem ca Muzeul Cinegetic de la Posada să devină un instrument activ de educație ecologică și conștientizare, pentru a pune mai bine în evidență bogăția ecosistemelor forestiere”, a explicat ministrul Mediului.
Potrivit acestuia, hotărârea de Guvern aflată acum în consultare publică s-ar putea concretiza în scurt timp, astfel încât din vară să fie aplicată. În același timp, Mircea Fechet a detaliat și ce se va întâmpla cu directorii care își vor pierde posturile:
„În măsura în care anumite posturi se desființează, şi asta e valabil și la stat, și la privat, bineînțeles că ești obligat de Codul Muncii să oferi angajatului respectiv un post similar pentru pregătirea pe care o are, în măsura în care acele posturi există.
Dacă vom reduce numărul de directori, așa cum am spus, cu 86% aproximativ, atunci bineînțeles că toate acele persoane care ocupă astăzi funcția de director vor rămâne pe o funcție inferioară, că va fi de șef serviciu, că va fi de inginer silvic, eu cred că or găsi ceva de treabă în Regia Națională a Pădurilor și nu va fi nici o tragedie că nu vom mai avea 100 de directori doar în Direcțiile silvice din teritoriu, 99 mai exact, așa cum se întâmplă astăzi.
Vom rămâne cu 16, cu 17, cu 20, depinde câte Direcții silvice vom avea. Dar eu cred că tot acest proces poate fi simplificat. Toată birocrația, toate acele documente pe care astăzi semnează 10 oameni vor fi la fel de bune și semnate de mai puțini oameni și asta va însemna nu doar eficientizarea activității, dar va însemna și o reducere a cheltuielilor Regiei”.