Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Evenimentul în cadrul căruia va avea loc prima tranzacţie de lemn realizată prin sistemul bursier din România va avea loc astăzi, 25 martie.

Portivit Bursa.ro, acest eveniment este organizat de Asociaţia Forestierilor din România.

România lansează ”bursa lemnului”

În luna octombrie a anului trecut, ASFOR şi BRM anunţau că au încheiat un Memorandum de înţelegere pentru de realizarea unei platforme de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos, bursa lemnului, care va fi operaţională în primul trimestru din 2022.

ASFOR şi Bursa Română de Mărfuri deschid Bursa Lemnului

Înfiinţarea Bursei Lemnului va duce comerţul cu lemn şi material lemnos la un alt nivel din toate perspectivele comerciale şi etice. Semnatarii acestui Memorandum şi-au asumat o construcţie care va simplifica şi clarifica, totodată, comerţul cu lemn şi material lemnos. Există burse ale lemnului în statele occidentale, sperăm să operaţionalizăm şi Bursa Lemnului din România în primul trimestru al anului 2022”, arătau reprezentanţii ASFOR, într-un comunicat de presă.

ASFOR reprezintă interesele de breaslă ale persoanelor juridice din domeniul exploatării şi prelucrării primare a lemnului

Conform sursei citate, asociaţia promovează comerţul liber, sigur şi transparent cu lemn şi material lemnos şi doreşte dezvoltarea pieţei dedicate vânzării şi achiziţiei de lemn şi material lemnos.

BRM este o instituţie cu experienţă şi expertiză în organizarea pieţelor de materiale. Are o structură deja constituită pentru vânzarea-cumpărarea de mărfuri şi poate construi şi opera o platformă de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos.

Articolul precedentMinistrul Adrian Chesnoiu: Fermierii care își incendiază terenurile vor pierde subvențiile
Articolul următorAu început, deja, dezinformările în legătură cu recensământul
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time