Apropo de episodul trist cu elevul și profesorul de religie. Eram în clasa a patra când s-a întâmplat asta. Școala ne voia uniformi și-n uniformă: băieții în pantaloni albaștri, cămașă și vestă, fetele în fustă și cămașă, cu părul musai prins. Eu veneam în blugi, tricou, geacă de blugi și-un păr bogat, negru, strălucitor și cârlionțat, până aproape de umeri. Aveam zece pe linie.
La ora de religie se tot schimbau cadre. Ba venea cineva care a terminat teologia, ba cineva oarecum tangent, ba vreun preot. La un moment dat a venit preotul dintr-o biserică din zona mea. Ieșeam în evidență și-l iritam teribil, vizibil. Fierbea. Nu mă obișnuisem deloc cu anumite apelative: unii colegi invidioși mă numeau „țigan”, fostul director mi-a zis pe hol că sunt un „zlătar” – era un bulling care mă afecta cumplit atunci. În realitate, n-am putut să suport normele, dar nu deranjam pe nimeni, îmi vedeam de ale mele și eram chiar „șeful clasei”.
Oră de religie. Trebuie să ne ridicăm în picioare, să ne întoarcem spre icoana de pe perete și să spunem cu voce tare Tatăl Nostru. Terminăm rugăciunea, ne așezăm în bănci. Preotul Păun răbufnește imediat: „cum îți permiți să stai așa la ora mea? Asta e o nesimțire fără margini! Dacă până data viitoare nu ești tuns scurt, eu te las corigent, mă! Mie nu-mi pasă ce note mai ai tu, poți să nu treci anul pentru că așa vreau eu! Tu nu vezi cum ești cu părul ăla?” Am crezut că glumește. Nu a făcut-o. L-am întrebat cum de Iisus e reprezentat peste tot cu părul lung și asta nu e o problemă? Era în stare să vină la mine și să-mi dea câțiva pumni. A tunat și-a fulgerat împotriva mea, umilindu-mă în fața întregii clase. Mi-a pus imediat un trei, pe care nu l-am descoperit atunci, ci un pic mai târziu.
Continuare pe republica.ro
