Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Buzău, s-a ales cu dosar penal și cu o condamnare, după ce a încercat să convingă un polițist să îl ierte, atunci când a fost prins băut la volan.
Din ce se detaliază într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție, șoferului urma să i se suspende permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile și să fie sancționat cu amendă în sumă de 1.450 de lei, „nota de plată” pentru alcoolemia de 0.07 alcool pur în aerul expirat.
Din acest motiv, bărbatul a sperat să scape, oferindu-i agentului de poliție suma de 400 de lei pentru a nu lua măsurile impuse de lege, însă în schimb a fost anunțată Direcția Generală Anticorupție.
Ulterior, după ce agentul de poliție a detaliat ceea ce se întâmplase, a fost constituită o echipă operativă din cadrul SJA Buzău care s-a deplasat pe Șoseaua Brăilei, la ieșirea din municipiul Buzău, și care l-a prins în flagrant pe conducătorul auto, în timp ce încerca să-i ofere 400 de lei omului legii.
Șoferul, pus în fața probelor, a recunoscut că încercase să ofere mită și a încheiat un acord cu procurorii. Conform acordului de recunoaștere a vinovăției, care trebuie admis și de instanță, buzoianul are de executat o pedeapsă cu suspendare.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a finalizat cercetările realizate cu sprijinul poliției judiciare a Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Antcorupție Buzău, în dosarul penal nr. 308/P/2021 și a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fără calitate specială, stabilind pedeapsa închisorii pe o perioadă de 1 an și 5 luni, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În fapt, în urma activităților preventive de popularizare a liniei telefonice Call-Center anticorupție 0800.806.806 efectuate de polițiștii anticorupție ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, în ziua de 20.06.2021, la ora 07.50, un agent de poliție din cadrul I.P.J. – Buzău – Poliția Municipiului Buzău – Biroul Rutier, a apelat linia menționată, sesizând faptul că un conducător auto depistat conducând sub influența alcoolului, încerca să-i ofere cu titlu de mită o sumă de bani pentru a nu întocmi documentele legale de sancționare”, au detaliat cei de la DGA.