Sursa Foto: Facebook

Miniștrii din cabinetul Cîțu abia s-au pus pe treabă, însă deja în coaliție se discută cine va tăia în carne vie atunci când se va constata că aceștia nu fac perfomanță, iar ministerele nu se încadrează în execuția bugetară. Premierul Florin Cîțu și vicepremierul Dan Barna nu au ajuns încă la un consens privind modul în care se va lua decizia unei remanieri și nici când anume exact vor fi evaluați miniștrii. Premierul a avansat ca o posibilă dată a unei prime evaluări să fie în vară, când chiar el va stabili dacă este nevoie de alți miniștri competenți.

Pe de altă parte, Barna a avansat un termen pentru efectuarea evaluării chiar mai lung, și consideră că fiecare președinte de partid din cadrul coaliției are căderea să se ocupe de miniștrii proprii.

Aseară, după ședința de Guvern, Florin Cîțu a reiterat că doar premierul are puterea de a decide soarta fiecărui ministru. „Eu respect Constituția şi în Constituție spune foarte clar cum se face o remaniere. Restul, discuţii politice, ce se întâmplă în spate – asta este altceva, dar atributul remanierii, așa cum spune Constituția, în momentul în care se ia o decizie, este doar decizia premierului şi are ultima decizie. În rest, discuţii putem să avem şi vom avea discuţii tot timpul, dar eu doar vorbesc despre Constituție şi despre atribuțiile fiecărei persoane în Guvernul României”, a lămurit situația premierul.

Din declarațiile lui Dan Barna pe subiect reiese că prim-ministrul nu poate face însă nimic de unul singur, ci pentru o remaniere trebuie să existe acordul coaliției. „Fiecare partid din coaliție își evaluează propriii miniștri. Premierul, în ședința de Guvern, poate să exprime puncte de vedere legate de Cabinet în ansamblu și de fiecare minister în parte. O să vedem peste 6 luni, un an. Fiecare partid își evaluează permanent colegii miniștri și încercăm să ne asigurăm că funcționează pe logica de guvernare. Ăla este de fapt cadrul în care discutăm de evaluare – programul de guvernare agreat de coaliție. Premierul poate să remanieze un ministru din partid, dar asta presupune remanierea întregii coaliții. Nu există varianta în care premierul ia cu mâna un ministru de la noi fără acordul nostru. Nu există nici varianta ca eu, unul dintre liderii Coaliției, să facă acest lucru cu un ministru PNL”, a spus Barna la Digi 24.

Articolul precedentUSR PLUS și UDMR și-au împărțit secretarii de stat în Ministerul Sportului
Articolul următorFăgădău, prietenul italienilor, „groparul” constănțenilor. Primăria Constanța moștenește datorii colosale