Angajată a CARP Suceava, acuzată de peste 1.000 de fapte de delapidare

Pe lângă acestea au fost descoperite și 1.900 de falsuri în înscrisuri. Paguba, peste 1,6 milioane de lei

O angajată a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzată de peste 1.000 de fapte de delapidare și 1.900 de falsuri în înscrisuri.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, din luna mai 2005, inculpata a preluat gestiunea unui punct de lucru al CARP din zona rurală a județului Suceava, calitate în care avea acces la baza de date și la datele personale ale clienților, activitatea sa infracțională fiind realizată prin folosirea datelor de identificare a 366 persoane.

Astfel, în perioada 25 mai 2006- 07 august 2015, inculpata și-a însușit din gestiune suma de 1,6 milioane de lei. Potrivit procurorilor, banii au fost însușiți prin întocmirea în fals de adeverinţe de venit, contracte de împrumut și dispoziții de plată în numele unor membri ai casei de ajutor, prin nedepunerea la CARP Suceava a sumelor încasate de la membri cu titlu de cotizație sau rată împrumut, prin retragerea din cotizațiile membrilor a unor sume de bani fără acordul acestora sau prin falsificarea chitanțelor de depunere a diferitelor sume cu titlu de cotizații la rata împrumut.

Au fost identificate și ridicate în original un număr de 1.887 înscrisuri falsificate, respectiv contracte de împrumut, chitanțe, adeverințe, dispoziții de plată și cereri de restituire, prin rechizitoriu solicitându-se instanței de judecată a se pronunța cu privire la desființarea acestora. Se evidențiază caracterul complex al cauzei generat de perioada extinsă în care a fost desfășurată activitatea infracțională (25.05.2006 – 07.08.2015), numărul foarte mare al persoanelor audiate în cauză – 398, al actelor materiale – 1.017, respectiv 1.900, impunându-se verificarea și analizarea fiecărui înscris ridicat, precum și de valoarea ridicată a prejudiciului produs -1.617.751,23 lei.

au arătat procurorii suceveni

Sechestru asigurator pe 70% din pagubă

Din prejudiciul total de 1.617.751,23 lei a fost recuperată până la momentul dispunerii trimiterii în judecată suma de 455.874,97 lei, pentru diferență fiind instituit sechestrul asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul inculpatei.

Conform procurorilor, autoritățile au fost sesizate de una din persoanele fizice păgubit, la care ulterior au mai fost alăturate și alte plângeri, respectiv sesizări din oficiu.

„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Arestat după ce a fost prins în flagrant oferind 800 de euro mită unui polițist din Constanța

Articolul precedentPNL nu votează regulamentul parcărilor propus de primarul Constanței
Articolul următorCSM, față în față cu ministrul Justiției: acuzații de dublă măsură și dublu discurs