Traian Băsescu face previziuni sumbre vizavi de viitorul de după alegeri, plecând de la experiența sa ca președinte. De la început, Băsescu avertizează că își aduce aminte foarte bine de vremurile în care era președinte și, culmea, atacă inclusiv problema majorării pensiilor, deși este cunoscut și la acest moment ca omul care le-a tăiat oamenilor din venituri. Una peste alta, fostul președinte afirmă răspicat că țara va fi sfâșiată „de două bande de tâlhari politici” și că România se va scufunda într-o criză cumplită.

Dacă nu vă amintiți, nu-i nimic… Ca fost președinte, mă uit la țara mea, la țara ta.

O văd sfâșiată de două bande de tâlhari politici care au un singur obiectiv: să vă facă să-i votați.

Unii au devenit generoși și din banii care nu există măresc pensiile cu 40 la sută, măresc salariile profesorilor, finanțează construcții de catedrale împingând țara către faliment și izolare financiară.

Alții tâlhari, grăbiți să le obțină votul înainte de a se vedea și înțelege dezastrul din sănătate și din economie, îi împing pe români în restaurante, în școli, la urne, locuri ideale pentru ca plămânii să fie umpluți de spuma virusului ucigaș sars-cov–2.

În spatele tâlharilor politici, hoarde de români mobilizați prin manipularea televiziunilor bine plătite de ambele tabere, scrâșnesc din dinți, strâng pumnii și se bat să aducă voturi pentru “partidul lor”.

Peste câteva săptămâni, când unii vor fi în spital şi alții la ATI, peste 3 luni când prețurile o vor lua razna iar inflația vă va înjumătăți veniturile, peste 6 – 8 luni când leul va fi tot mai mic şi nu vă veți putea plăti ratele la bănci, peste 10 – 12 luni când unii vor fi în șomaj iar alții nu vor avea ce pune pe masa, să vă amintiți dragi români că azi sunteți mândri de voi susținând cu patimă nişte tâlhari politici.

Atunci şi unii şi alţii vă vor spune că este criză, ca şi cum azi n-ar şti că vine o criză crâncenă.

Dragi români, vă rog să nu vă îngrijoraţi pentru cele două bande de tâlhari politici. Când vouă o să vă fie cumplit de greu, lor o să le fie bine. Vă vor spune cum vă salvează ei din criza pe care azi tot ei o adâncesc.

Îmi amintesc despre dublarea pensiilor în 2008 când începea criza iar unuia îi duduia economia în cap. Voi nu vă amintiţi? Dacă nu vă amintiţi, nu-i nimic…”, scrie Traian Băsescu.

Articolul precedent„Caracatița” lui Florea. În Sectorul 5, banul public e prăduit de firmele „căpușă” ale clientelei PSD prin susținerea culturii și acțiuni „filantropice”
Articolul următorTăriceanu, candidat la Primăria Capitalei, e dezamăgit că Iohannis nu i-a chemat la Cotroceni pe toți cei care vor scaunul de primar general