Radu Mazăre e împăcat cu situația sa și, în comparație cu închisoarea din Madagascar, Rahova i se pare acceptabilă. Sau cel puțin așa reiese dintr-o serie de afirmații făcute de fratele fostului primar al Constanței, care l-a vizitat pe acesta în închisoarea din România. Mihai Mazăre a relatat jurnaliștilor că fratele său a trecut prin clipe groaznice în Madagascar.

Personalul din penitenciar îl tratează corect şi foarte amabil, bănuiesc că se întâmplă lucrul acesta cu toată lumea. Acum nu se mai raportează la nivelul Beciului domnesc, ci se raportează la nivelul puşcăriei de acolo. Când a ajuns aici i s-a părut că sunt condiţii foarte bune: duş, lucruri pe care nici nu le visa. Sunt multe lucruri de care mi-a povestit şi care sunt groaznice”, a precizat Mihai Mazăre, după vizita făcută fratelui său.

Acesta a mai adăugat că, după ce va trece perioada celor 21 de zile de carantină, Radu Mazăre are gânduri mari: vrea să iasă la muncă pentru a câștiga zile și chiar și-a exprimat dorința de a scrie la revista închisorii. După cum se știe, fostul primar al Constanței a fost în trecut jurnalist, iar mai apoi a controlat ziare și posturi TV.

Articolul precedentParchetul de pe lângă Tribunalul Iași, prima reacție după ce o grefieră s-a sinucis
Articolul următorRezultate alegeri parlamentare 2019. Înfrângere usturătoare pentru PSD, ALDE nu trece pragul