Președintele SUA, Joe Biden a recunoscut sâmbătă genocidul armean, devenind primul președintele al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacrați de Imperiul Otoman, în 1915, relatează AFP, citând Administrația prezidențială americană. „Poporul american îi onorează pe toți acei armeni care au pierit în genocidul care a început astăzi cu 106 ani în urmă”, se arată în declarația lui Joe Biden.

„În fiecare an, în această zi, ne aducem aminte de viețile tuturor celor care au murit în genocidul armean din epoca otomană și ne angajăm să prevenim ca o astfel de atrocitate să nu mai apară vreodată. Începând cu 24 aprilie 1915, odată cu arestarea intelectualilor armeni și a liderilor comunitari din Constantinopol de către autoritățile otomane, un milion și jumătate de armeni au fost deportați, masacrați sau au mărșăluit până la moarte într-o campanie de exterminare. Onorăm victimele Meds Yeghern, astfel încât ororile celor întâmplate să nu se piardă niciodată în istorie. Și ne amintim astfel încât să rămânem mereu vigilenți împotriva influenței corozive a urii sub toate formele sale”, potrivit comunicatului de la Casa Albă.

Turcia refuză termenul de „genocid”

În ciuda faptului că genocidul armean este recunoscut de aproximativ treizeci de ţări şi de comunitatea istoricilor, Turcia refuză utilizarea acestui termen și respinge acuzația că ar fi existat o încercare de exterminare. Mai mult, vorbește despre masacre reciproce pe fondul războiului civil și al foametei care au făcut victime în ambele tabere.

Istoricii estimează că între 1,2 milioane şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de către trupe ale Imperiului Otoman, aliate cu Germania şi Austro-Ungaria.

„Onorăm povestea lor. Vedem acea durere. Afirmăm istoria. Nu facem asta pentru a da vina, ci pentru a ne asigura că ceea ce s-a întâmplat nu se repetă niciodată”, a mai precizat Joe Biden.

Rusia își retrage trupele de lângă Ucraina

Articolul precedentBratu de la „Drumuri și Poduri”, în arest la domiciliu
Articolul următorPSD va da președintele României, în 2024