Știrea Verde a publicat mai multe dovezi care demonstrează că în județul Ilfov locuiesc foarte mulți indivizi care continuă să confunde coșul de gunoi cu spațiul public.
Fotografiile au fost realizate în localitățile Măgurele Ilfov și Bragadiru și au ajuns în spațiul public prin implicarea lui Mihai Bogdan Andriescu, un locuitor al orașului București care își dorește mai multă acțiune și mai mult simț civic în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.
În egală măsură, Mihai Bogdan Andriescu a sesizat comisarii de mediu cu privire la reala bombă ecologică de aici.
Imagini revoltătoare, dezolante și semne clare ale lipsei de civilizație: indiferent de câte acțiuni de igienizare au loc în zonă, localnicii continuă să se debaraseze de gunoi în spațiul public
„(…)am înaintat o sesizare către Garda de Mediu Ilfov, cu privire la groapa de gunoi existentă în proximitatea străzilor Livezii și Moților (Măgurele Ilfov) și Dunării fostă Legendei (Bragadiru)” se arată în sesizare.
”A.P.A.- ASOCIAȚIA PESCARI AMĂRĂȘTENI susține aceste demersuri, chiar dacă nu este vorba neapărat de pescuit ori ape, este vorba natură și dacă putem salva ceva o facem, dacă nu reușim măcar încercăm!
Indiferența nu este o soluție!!!
NU SE MAI POATE
ESTE PREA MULT
FACEȚI CEVA
Atașez mailul trimis, ceva poze, linkul cu live-ul de astăzi la locație și sper că lucrurile se vor schimba!”, a transmis autorul postării.
Județul Ilfov, sub gunoi: străzile Livezii și Moților (Măgurele Ilfov) și Dunării, fostă Legendei (Bragadiru) sunt destinațiile ”preferate” pentru indivizii certați cu legea
Ne implicăm sau mimăm implicarea? Respectăm sau persiflăm legea? Ce cântărește mai mult: implicarea unui ”iubitor de natură” sau indolența unor ”iubitori de gunoi”?
În primăvara anului 2023, Ilfovul are ”flora” proprie: există mai multe gunoaie decât copaci înfloriți, iar deșeurile toxice se îmbină ”armonios” cu gunoiul menajer și mormanele de moloz.
Miercuri, 22.03.2023, Mihai Bogdan Andriescu a publicat pe contul de Facebook o colecție de imagini care arată o lipsă crasă de civism.
Andriescu a precizat pentru publicație că este președintele ONG-ului APA – Asociația Pescari Amărășteni și, în egală măsură, este ”un iubitor de natură”.
Bărbatul a povestit că, după ce a înaintat o sesizare oficială, a primit un răspuns prompt, iar un inspector a luat legătura cu acesta.
Nu este pentru prima dată când Garda de Mediu este sesizată
„Am avut o bună colaborare în acest sens cu cei de la Garda de Mediu Arges la precedenta petiție adresată lor când am semnalat gunoaiele din aval de barajul Râușor, drept pentru care le mulțumesc încă o dată și îmi doresc și de această dată să fie cu succes!”, a declarat acesta pentru publicația Știrea Verde.
”Luați inițiativa și adresați-vă cu curaj instituțiilor statului indiferent de situație”
Potrivit declarației oferite pentru sursa citată, reprezentanții Gărzii de Mediu au fost receptivi la sesizările anterioare, bărbatul primind răspunsuri oficiale, și chiar poze de la fața locului.
„Iată oameni buni că încă se poate și în România să fie normalitate și cu ajutorul vostru al tuturor să reușim în ceea ce ne propunem dqcă bineînțeles vrem să facem ceva (…) Așadar, nu vă rezumați doar la a posta pe Facebook, luați inițiativa și adresați-vă cu curaj instituțiilor statului indiferent de situație!”, a insistat Andriescu.
Pentru a se asigura că sesizarea sa este eficientă și pentru a evita orice ambiguitate, Andriescu a furnizat coordonatele precise ale locului unde sunt depozitate deșeurile folosind Google Maps.
În plus, a realizat și o înregistrare video a zonei în cauză pentru inspectorii de mediu.
„Vom vedea și cu siguranță peste o săptămână, două, o lună, voi reveni acolo și voi repeta la nevoie. Îmi doresc să nu fie nevoie! Poate ne ajută în acest sens și Garda Naţională de Mediu dacă cei de la Ilfov nu ne vor răspunde”, se arată în postare.
Mesaj pentru cititori: ”Indiferența și nepăsarea ne-au adus în situația asta”
„Toate bune și nu uitați, indiferența și nepăsarea ne-au adus în situația asta, chiar de nu noi aruncăm gunoiul, ci și pentru faptul că, tacit ne facem că nu vedem, ori nu e problema noastră! Ei bine este, chiar de nu pare! Mă rog… valabil pentru cine încă mai are conștiință!”, precizează autorul postării.
Mesaj pentru publicația Știrea Verde: ”Asta înseamnă să ne pese tuturor, să nu stăm cu mâinile în buzunar și să ne implicăm fiecare cât de puțin atât cât putem, chiar cu o distribuire”
„De-asta spun și repet mereu obsesiv, Puterea Exemplului CONTEAZĂ! Și mai spun că INDIFERENȚA nu este o variantă!
Ehh uite că am avut dreptate!
StireaVerde.ro a preluat sesizarea mea și acum aceasta postare a devenit articol de presă, iar presa… E presă se știe! Mă rog există presă mein strem și adevărata presă, aici faceți voi diferența! Ideea este că bolovanul se rostogolește și ușor ușor se face mare! Asta înseamnă să ne pese tuturor, să nu stăm cu mâinile în buzunar și să ne implicăm fiecare cât de puțin atât cât putem, chiar cu o distribuire, tot este mai bine decât deloc! Mulțumesc Anda Militaru pentru că ați pus umărul și dvs la asta!”, a scris Mihai Bogdan Andriescu astăzi, 24 martie, pe contul de Facebook.