Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a discutat cu liderul PNL, Florin Cîţu și cu liderul UDMR subiectul privitor la comasarea alegerilor locale şi parlamentare. Marcel Ciolacu a explicat că a fost vorba doar o discuţie informală pe care ar dori să rămână între lideri.
”Mi-aş dori mult că, cel puţin la nivel de preşedinţi, discuţiile informale dintre noi să încercăm să le ţinem informale până luăm o decizie. A existat această discuţie, avută şi de către mine cu domnul Florin Cîţu şi cu domnul Kelemen Hunor. Cred că învăţăm fiecare”, a spus liderul PSD.
Liderul PSD a precizat motivul comasării celor două alegeri este legat de faptul că astfel se încearcă să se facă un efort bugetar cât mai mic, ţinând cont de faptul că au loc patru rânduri de alegeri în 2024. Dacă alegerile locale și cele parlamentare vor fi comasate, efortul bugetar ar fi mai redus.
”Sunt, totuşi, patru rânduri de alegeri în 2024, ştim foarte bine că România nu poate interveni pe data alegerilor europarlamentare, pentru că se ţin în aceeaşi dată, la nivel european, şi atunci încercăm să fie un efort bugetar cât mai mic pentru organizarea acestor alegeri”, a explicat Marcel Ciolacu.
Ciolacu: Se doreşte să vină cât mai mulţi oameni la vot
Liderul PSD a mai arătat că fiecare persoană va decide la ce alegeri doreşte să candideze, deoarece în cazul unei comasări, o persoană nu poate candida şi la alegerile locale şi la cele parlamentare. Marcel Ciolacu a comentat şi decizia CCR care interzice acest lucru.
”Venind cu alegerile locale lângă alegerile parlamentare, ştim foarte bine că participarea românilor la vot este cea mai consistentă în turul doi la prezidenţiale şi la alegerile locale. Venind şi cu alegerile generale, de fapt alegi un Parlament mai legitim, pentru că va fi o prezenţă mai mare la vot”, a spus Marcel Ciolacu.
”Este o abordare cât se poate de corectă, pentru că ceea ce se doreşte este ca să vină cât mai mulţi oameni la vot şi Parlamentul să aibă o reprezentare cât mai consistentă din votul românilor”, a explicat liderul PSD.
Reacţia liderului PSD vine după ce Florin Cîîţu a declarat miercuri că îşi doreşte comasarea alegerilor locale şi parlamentare din 2024, cu toate că există o decizie a CCR care interzice acest lucru. Preşedintele PNL a afirmat că avantajul este că ar fi mai puţine costuri pentru România, ţinând cont că în acel an sunt patru tipuri de alegeri.
Marcel Ciolacu: ”Evaluarea miniștrilor se face de către premier”