Ionuț Negoiță, fostul patron al clubului „Dinamo”, este acuzat că a fraudat statul român. Procurorii nu s-au lăsat, au strâns probă cu probă și l-au trimis în judecată. În curând, Curtea de Apel București se va pronunța în cazul „Dinamo”. La data de 16 februarie ac este stabilit termen pentru dezbateri, apoi instanța va rămâne în pronunțare.

Omul de afaceri Ionuț Negoiță este acuzat că a scos ilegal bani din conturile clubului „Dinamo”, în timpul insolvenței din 2014.

Ionuț Negoiță ar putea ajunge în curând la închisoare. A închis Rin Grand Hotel

Pentru aprobarea şi implementarea frauduloasă a planului de reorganizare, întocmit în fals, Valentin Cristian Gheorghiţă(n.r avocat) a beneficiat de sprijinul lui Ionuţ Negoiţă, care, la data de 17.11.2014, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare, a votat atât direct, cât şi indirect (prin intermediul societăţilor pe care le controla) pentru aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special, cunoscând că în acest plan nu erau cuprinse active cu o valoare contabilă netă de 16.863.011 lei şi o valoare reală de 5.179.032 lei”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București(PCAB)

Însă, aceasta nu este singura problemă juridică a lui Ionuț Negoiță. Ghinioanele se țin lanț de fostul patron al clubului „Dinamo”, semn că „banii nu au adus fericirea” în cazul său. Negoiță este acuzat și de evaziune fiscală în afacerile imobiliare, iar în luna mai a acestui an, va primi o primă soluție.

Dacă va primi condamnare în ambele dosare în care figurează(n.r poate fi cu suspendare într-unul și condamnare în altul, sau suspendare în ambele), Negoiță va executa pedeapsa.

În dosarul de evaziune fiscală, figurează șapte persoane fizice și 4 societăți comerciale: S.C. Ideal Rezidential S.R.L., S.C. Confort City Rezidential S.R.L., S.C. Confort Business Solutions S.R.L. şi S.C. Rin Grand Estate S.R.L.

Potrivit surselor autorizate zin.ro, prejudiciul în acest caz se ridică la peste 2 milioane de euro și este disjuns(n.r „desprins”) din dosarul „Dinamo”. Potrivit procurorilor, Negoiță a sustras ilegal bani din conturile clubului de fotbal pentru a-și spori investițiile imobiliare.

Cu toate acestea, planurile lui Negoiță s-au dus pe apa sâmbetei. A închis Rin Grand Hotel din lipsă de clienți.

Negoiță crede că e nevinovat. Pandemia a închis Rin Grand Hotel

Pandemia ne-a afectat foarte mult, gradul de ocupare şi veniturile s-au prăbuşit dramatic la Rin Grand Hotel, veniturile au scăzut cu 80%, am adus chiar bani de acasă. L-am închis şi transformăm ultimele camere ce funcţionau în regim hotelier în apartamente. Până în vara anului viitor vom finaliza această conversie care ne costă 7 milioane de euro“, a declarat, pentru ZF Ionuţ Negoiţă, proprietarul hotelului, Ionuț Negoiță.

Omul de afaceri are sechestru aisgurator pe mai multe bunuri, însă, susține că este nevinovat. Ba mai mult, se consideră „salvatorul” clubului Dinamo, aflat și în acest moment în insolvență, cu un viitor incert în Liga 1.

Datoriile sunt 1,8 milioane de euro, doar o parte din ele sunt scadente. Practic să fie foarte clar, că am tot văzut, auzit, sunt dezamăgit că unii spun neadevăruri, aberații, ceea ce nu este în regula. Daca datoriile sunt 1,8 milioane, discutam de un club de fotbal, toate datele sunt și pe site-ul Ministerul de Finanțe”, a ținut să precizeze Ionuț Negoiță, fratele controversatului primar din Sectorul 3 București, Robert Negoiță.

Citiți aici ce alte condamnări de răsunet sunt așteptate în 2022

Articolul precedentMinisterul Educației recomandă „școala online” din cauza grevei STB
Articolul următorTrei asociații ale magistraților, despre proiectul de desființare al SIIJ: „Un compromis inadecvat, care încalcă obligațiile României de stat membru”
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”