Simion (AUR) a făcut o paralelă între libertățile obținute în 1989 și cele pierdute, la 32 de ani de la Revoluței

Deputatul, deranjat de „arestarea la domiciliu” a celor care vin din Diaspora

Deputatul AUR, George Simion,  a susţinut, joi, în plenul Parlamentului, la şedinţa şedinţa solemnă dedicată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia din 1989 că sistemul românesc a eșuate, nereușind să facă dreptate victimelor din evenimentul care a însemnat „punctul” de cotitură al societății române. Mai mult, acesta a fost acid la adresa guvernanților, făcând o paralelă între libertțile câștigate în 1989 și cele pierdute, la 32 de ani de la Revoluția Română.

„Din păcate, sistemul din România cu aşa-zisa noastră democraţie a eşuat, pentru că nu a reuşit să facă dreptate pentru victime. Ion Iliescu şi clica lui care a pus mâna pe putere nici acum nu au ajuns în închisori unde le e locul şi la lada de gunoi a istoriei. Eroina Justiţiei din România, doamna Laura Codruţa Kovesi, a fost complice într-un mod jenant şi a îngăduit ca aceşti criminali să nu înfunde puşcăriile. Şi noi, astăzi, am uitat de Mihai Gâtlan, de primul mort de la Sala Dalles din Bucureşti. Ne ducem să-i comemorăm pe ascuns, la orele dimineţii, ca să nu ne vadă poporul român de care ne este frică. L-aţi omorât pe Ceauşescu şi au ajuns la putere câinii sălbatici din jurul lui, care astăzi încearcă fel şi fel de tertipuri pentru a-şi bate joc de Constituţia ţării, pentru a-şi bate joc de independenţă, de suveranitate”, a afirmat Simion.

Acesta a adăugat în în vremurile actuale România a schimbat direcția din care „se primesc ordinele de la ambasade”, acum „vântul” bate dinspre Bruxelles.

„Din păcate, în România, astăzi, nu suntem independenţi şi se primesc ordine de la ambasade, precum odinioară se primeau ordine de la Moscova. Nu pentru asta au murit românii, nu pentru asta – ca să fie arestaţi la domiciliu 115.000 de fraţi de-ai noştri care sunt perfect sănătoşi şi care au teste că sunt sănătoşi. Sunt închişi şi arestaţi. Staţi liniştiţi, dragi români, puteţi să ieşiţi liber să vă luaţi în braţe rudele, prietenii, pentru că niciun sistem represiv din lumea asta nu vă poate închide la domiciliu, mai ales 115.000 de oameni”, a mai spus Simion, îndemnându-i pe aceștia să iasă și să colinde, să se bucure unii de alții, dar mai ales să lupte pentru libertate. „Vom muri şi vom fi liberi, ducem lupta generaţiei din 1989 până la capăt, eroii noştri nu mor niciodată şi libertatea este sfântă”, a mai spus co-președintele AUR.

Reamintim că în contextul variantei Omicrom, persoanele care vin din alte ţări, dar din spaţiul UE, vor continua să prezinte, ca şi până în prezent, certificatul verde care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR, obţinut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei. În privința persoanele nevaccinate care nu au trecut prin boală în ultimele 6 luni, care călătoresc din alte state membre ale UE aflate în zona roşie, acestea urmează să fie carantinate timp de 10 zile. Ministrul de Interne, Lucian Bode a precizat că sunt estimate peste 115.000 de persoane ce în perioada următoare vor sta în carantină, aceștia neîndeplinind condițiile anunțate, din timp, de autorități.

Dan Barna, despre protestul din fața Parlamentului: „E o tensiune provocată de George Simion”

Articolul precedentJudețul Cluj: Un brad a fost tăiat din fața blocului și transformat în pom de Crăciun (Video)
Articolul următorFost director în Ministerul Transporturilor, trimis în judecată pentru luare de mită