Bani alocați astăzi, în ședința de Guvern, pentru mai multe domenii.
Potrivit ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, este vorba despre o sumă totală de 13,6 miliarde lei, bani din Fondul de rezervă bugetară, pentru educaţie, sănătate și asistenţă socială, calificate de acesta drept „importante”, la care se adaugă „inclusiv fondurile necesare plăţii pensiilor”.
Clarificările au venit cu prilejul briefing-ului de după ședința de Guvern, când ministrul Boloș a precizat și că „mecanismul Fondului de rezervă bugetară este unul pe care îl vom utiliza până la sfârşitul anului şi vom încerca să asigurăm finanţarea în totalitate pentru aceste proiecte de investiţii prioritare pentru România”.
„Mecanismul Fondului de rezervă bugetară a fost adoptat în contextul în care ţinta noastră de dificit bugetar până la sfârşitul anului de 4,4% din PIB este prevăzută în Programul de convergenţă şi este un angajament extrem de serios asumat faţă de Comisia Europeană, iar în acest context controlul asupra a ceea ce înseamnă cheltuirea de fonduri din bugetul de stat trebuie să fie unul corespunzător, în care prioritate să aibă cheltuielile de funcţionare ale statului, dar şi finalizarea proiectelor de investiţii cu finanţare din fonduri europene”, a transmis ministrul, cu precizarea că prin Politica de coeziune în perioada de programare 2014 – 2020 sunt alocate cele 24 de miliarde de euro pe care România trebuie să le absoarbă până pe data de 31 decembrie 2023.
De altfel, înaintea ședinței de Guvern, și premierul Marcel Ciolacu subliniase că „în ciuda tuturor greutăților și apocalipsei, domnul ministru Boloș a asigurat resurse financiare de 13,7 miliarde de lei cu care să acoperim cheltuielile sociale esențiale ale statului până la sfârșitul acestui an”.
Mai concret, a arătat Ciolacu, este vorba despre bani din Fondul de rezervă care ar trebui să acopere necesarul cu pensiile, alocațiile, şomajul, educația, sănătatea, dar și ajutoarele de încălzire. Î
„În același timp, toate proiectele importante de investiții publice vor continua până la sfârșitul anului, fără riscul apariției unor blocaje. Ministerul Dezvoltării vine cu o ordonanță de urgență care susține derularea în bune condiții a Programului Național de Dezvoltare Locală și a Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, iar Ministerul Finanțelor propune un mecanism mai flexibil, prin care autoritățile locale să poată angaja cheltuieli noi de investiții altele decât cele cu fonduri europene.
Așa cum am mai spus, vom ține sub control cheltuielile publice, dar în egală măsură dăm șansa tuturor primăriilor, consiliilor județene și altor instituții publice să-și finalizeze investițiile începute”, a asigurat premierul Marcel Ciolacu.