Patru ani și jumătate de închisoare cu executare este pedeapsa definitivă primită săptămâna trecută de un fost polițist din județul Dolj, arestat preventiv și trimis în judecată în urmă cu doi ani pentru trafic de influență și luare de mită. Sentința definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel Craiova, astfel că pe 20 octombrie, fostul agent de poliție din cadrul I.P.J Dolj – Secția Poliție Rurală Rast a fost încarcerat în Penitenciarul Craiova. Fabian Sorin Dumitrescu, acum în vârstă de 30 de ani, era acuzat că ar fi primit 700 de euro şi 100 de lei de la familia unui şofer încarcerat pentru conducere fără permis.
„În fapt, în cursul lunii iulie 2018, în calitate de agent de poliție în cadrul I.P.J. Dolj, bărbatul a pretins şi primit suma de 700 euro şi 100 lei de la membrii familiei unei persoane încarcerate, pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar în care efectua cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Faţă de inculpat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată (3 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată (3 acte materiale). În același timp, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore, iar Tribunalului Dolj, a hotărât arestarea preventivă pentru 30 zile a acestuia, măsură prelungită până la trimiterea sa în judecată.
În cauză, cercetările au fost inițiate ca urmare a sesizării din oficiu a Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dolj, iar lucrătorii acestui serviciu au efectuat activități de urmărire penală, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz, pentru alcătuirea materialului probator și probarea activității infracționale a inculpatului”, se arată într-un comunicat al DGA.