Foto: Facebook

Atât Orban cât și Iohannis sunt de părere că un vaccin va pune stop pandemiei și, conform informațiilor transmise în data de 23 noiembrie de către Ludovic Orban, respectivul vaccin va apărea în viitorul apropiat.

Cu alte cuvinte, a început numărătoarea inversă: nu pentru revelion, nu până la normalitate, ci până la apariția mult doritului vaccin anti-COVID în România.

Este însă nevoie de o campanie de informare cu privire la beneficiile acestuia. Ludovic Orban a subliniat că vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie deoarece oamenii nu pot fi forțați să ia această decizie.

Cu alte cuvinte, un mesaj devine optimist doar pentru o anumită parte dintre români. Pentru restul e însă doar o declarație a Guvernului, una din multele declarații.

Orban îți dă libertate să alegi, te lasă să fii selectiv, dar cu amendamentul că nu e bine să-l contrazici. Te informează, dar te va acuza dacă ești sceptic.

Nu putem obliga oamenii să se vaccineze. Vaccinarea va fi opțională, vom face o campanie de informare cu privire la beneficiile vaccinării. Vaccinul poate fi soluția pentru combatarea pandemiei.

Ludovic Orban dă vestea momentului în România. Când se termină pandemia de COVID-19

Capital, 23 noiembrie 2020

De asemenea, premierul a transmis un mesaj încurajator pentru români, spunând că a mai rămas puțin timp până când un vaccin anti-COVID va apărea în țara noastră.

Soluția este ca oamenii să se protejeze, ca oamenii să evite riscurile de îmbolnăvire, să respecte regulile de protecție sanitară. Nu mai avem mult. Este clar că e în fază finală de avizare cel puțin un vaccin, dacă nu și mai multe vaccinuri.

Cum va fi organizată campania de vaccinare și ce a declarant Klaus Iohannis:

În chestiunea vaccinării, campania de vaccinare trebuie să fie un succes şi ca atare, după părerea mea, campania de vaccinare este o chestiune de securitate naţională. Pentru asta am convocat o şedinţă pentru luni, la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne şi al Sănătăţii şi vom clarifica toate aspectele care ţin de campania de vaccinare ca şi chestiune de securitate naţională

Foto

Ziarul de Investigații

Articolul precedentFost polițist din Dolj, condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de influență și luare de mită
Articolul următor250.000 de euro, aruncați pe fereastră! Unitatea mobilă ATI din Suceava s-a defectat
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time