Întreprinderea fantomă IMUM Medgidia s-a întors să moară la stat

La trei ani de la intrarea faliment, Întreprinderea Mecanică de Utilaje Medgidia s-a întors la statul român. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a câştigat procesul la curtea comercială internaţională, dar va trebui să le achite creditorilor datorii de peste 66 milioane euro. Cum foştii proprietari au tăiat toate utilajele, de reluarea producţiei nici nu poate fi vorba, aşa că singura variantă rămâne vânzarea terenului. Nici aşa însă statul nu-şi va recupera decât o mică parte din creanţă.

În urma foştilor patroni turci, nu a mai rămas aproape nimic la Întreprinderea Mecanică de Utilaje Medgidia (IMUM). După trei ani de procese la tribunalul internaţional de la Washington, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) a recâştigat dreptul de proprietate asupra uzinei, însă nu prea mai are ce recupera.
Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Litigiilor de Investiţii (International Centre for Settlement of Investment Disputes – ICSID, Washington) a respins în unanimitate cererea arbitrală formulată de patronii Omer Dede şi Serdar Elhuseyni şi a admis excepţia lipsei de competenţă invocate de către statul român, prin AAAS. Statul a primit astfel înapoi o companie falimentară, cu datorii de peste 300 milioane de lei, aflată în lichidare, cu o listă lungă de creditori care reclamă de ani buni neplata unor facturi restante.
Şi ca încurcătura să fie şi mai mare, singurul bun pe care îl mai deţine în prezent fabrica, bun care, odată vândut, ar putea acoperi gaura negră pe care întreprinderea a lăsat-o la bugetele de stat şi locale, este terenul. Interesant este faptul că fix în anul în care a început procesul la Washington, IMUM a intrat în insolvenţă.
Dacă AAAS pierdea procesul cu turcii, aceştia nu aveau nici o intenţie să redeschidă fabrica, dat fiind faptul că majoritatea creditorilor a cerut falimentul. Chiar şi în situaţia de faţă, când statul român a câştigat procesul, situaţia este similară, cu deosebirea că acţionarul majoritar al acestei „găuri negre” devine AAAS. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Avocaţi de elită la Washington

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de acţionar majoritar al IMUM, a solicitat anul trecut Executivului alocarea a nu mai puţin de 2,7 milioane de euro, bani necesari pentru reprezentarea fostei AVAS la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Litigiilor de Investiţii.
Potrivit notei de fundamentare întocmite de AAAS, pe rolul ICSID Washington este înregistrată cererea de arbitraj formulată de către Omer Dede şi Elhuseyni Serdar, în contradictoriu cu AVAS şi Guvernul României (dosarul ARB/10/22), în legătură cu nerespectarea de către autorităţile statului român a contractului de privatizare la societatea comercială IMUM SA Medgidia. „Procedura de desfăşurare a diferendelor în faţa Curţii de Arbitraj a ICSID impune părţilor implicate în diferend asigurarea reprezentării în faţa Tribunalului Arbitral prin apărători, precum şi suportarea cheltuielilor ocazionate de acest diferend, respectiv onorarii avocaţiale, taxe arbitrale şi altele. În lipsa avansării cheltuielilor necesare, reprezentarea României în această cauză nu poate fi asigurată“, a arătat, cu acel prilej, conducerea AAAS.
Şi banii ceruţi nu au fost deloc puţini. „Prin contractul cadru de reprezentare nr. 20/21.07.2011, încheiat între AVAS şi Consorţiul format din societăţile de avocaţi Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii şi Freshfields Bruckhaus Deringer LLP s-a prevăzut un onorariu mediu pentru asistenţă juridică şi reprezentare în fata instanţei arbitrale de 132 de euro/oră. (…) Pentru anul 2012, consorţiul a estimat cheltuieli în valoare de 2.700.000 de euro (…) suma necesară angajării unor experţi financiari, în industrie şi a unor investigatori,”, mai arată AAAS.
Autoritatea a mai cerut la sfârşitul anului trecut o armată avocaţi pentru a depune o excepţie la acest proces. „(…) dat fiind timpul scurt şi volumul mare de muncă (… ) în vederea finalizării redactării excepţiei, precizăm că a fost suplimentat numărul avocaţilor cu un număr de 25, până la depunerea acesteia“.

S-a rezolvat rapid şi mai ieftin

Şi totuşi, nu a mai fost nevoie de un proces de durată, care să implice costurile planificate iniţial. Şi asta pentru că tribunalul a respins luna trecută cererea patronilor turci, pentru vicii de procedură. Potrivit deciziei tribunalului comercial internaţional, „Reclamanţii (patroni turci – n.red.) nu au îndeplinit precondiţiile juridice care trebuia respectate anterior depunerii cererii de arbitrare în conformitate cu art 6 (4) al licitaţiei”, se arată în motivarea ICSID.
Din acelaşi document aflăm şi cât a costat, de fapt, toată tărăşenia: „tribunalul ia act de faptul că, în conformitate cu declaraţiile fiecărei părţi privind costurile, Pârâtul are costuri avansate în sumă de 275.000,00 dolari SUA, în timp ce Reclamanții au costuri avansate în valoare de 225.000,00 dolari SUA. (… ) După cum s-a menționat mai sus, situaţiile financiare ale ICSID indică plata de 275.000 de dolari pentru reclamanți, sugerând, probabil, o greșeală de tipar în Declarația reclamanţilor privind cheltuielile de judecată”, se arată în motivarea tribunalului. Altfel spus, partea română nu a cheltuit mai mult de 275.000 dolari cu procesul în SUA.
În prezent, creditorii aşteaptă decizia instanţei privind vânzarea patrimoniului. Pe primul loc în acest sens este statul român, care are de recuperat 300 milioane de lei, respectiv 66,6 milioane de euro, urmat de Primăria Medgidia. „Ne-am costituit ipotecă de rangul doi. Avem de recuperat 19 milioane de lei. Dacă se va vinde terenul, banii vor ajunge pentru stingerea restanţelor”, a precizat Marian Iordache, primarul din Medgidia. IMUM deţine 35 de hectare teren intravilan la Medgidia iar, la un preţ de 25 de euro metrul pătrat, cât este acum pe piaţa imobiliară, valoarea totală a terenului întreprinderii ar trebui să fie de 8,7 milioane de euro.
Poate Primăria Medgidia îşi va recupera banii, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre statul român sau alţi creditori. Până la 66 milioane de euro e cale lungă…

Reţeta falimentului, marca AVAS

Pe vremuri una dintre cele mai importante fabrici de utilaje din sud-estul României, IMUM a falimentat exclusiv pe mâna AVAS.
Dintr- un mamut industrial care se întindea pe 37 de hectare în zona industrială a oraşului Medgidia din judeţul Constanţa în prezent nu a mai rămas nimic. IMUM a fost vândută în martie 2004 către două persoane fizice, Emin Ozyasar şi Constantin Radu. Contractul de vânzare-cumpărare a avut un preţ de-a dreptul incredibil: nici 74.000 de euro pentru 69,9% din acţiunile întreprinderii. Patronii erau obligaţi, potrivit clauzelor contractuale, să investească trei milioane de euro pentru modernizarea şi protecţia mediului. Cumpărătorii şi-au asumat datorii bugetare şi comerciale în valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro, celelalte datorii ale IMUM fiind şterse. Numai că, în loc de investiţii, patronii au tăiat la fier vechi utilajele şi liniile de turnare. Ulterior, patronii şi-au revândut acţiunile către cei doi care au reclamat AVAS la ICSID.
Cu toate că tranzacţia s-a efectuat în 2007, abia peste doi ani AVAS a decis rezilierea contractului de privatizare, şi asta în urma unui scandal în care turcii au falsificat o semnătură a reprezentantului AVAS, în încercarea de a vinde un teren din proprietatea fabricii. În decembrie 2010, IMUM a intrat oficial în insolvenţă, noţiune similară, în acest caz, cu falimentul. Cei 140 de angajaţi, câţi mai rămăseseră în acel moment, nu au intrat nici până în ziua de azi în posesia salariilor restante. În acelaşi an, statul român a fost chemat în judecată la tribunalul internaţional.
Neîndoielnic, întreaga vină pentru dezastrul de la Medgidia o poartă Direcţia Postprivatizare din cadrul AVAS. Exact ca în “Cronica unei morţi anunţate” a lui Gabriel Garcia Marques: toată lumea ştia exact ce urmează să se întâmple, dar nimeni nu a făcut ceva pentru a curma desfăşurarea evenimentelor.