Terenurile și casele a peste 30 de proprietari din Pipera sunt izolate din cauza unui dig de pământ ridicat ilegal de angajaţii lui Gigi Becali. Din cauza ridicării ilegale a digului au fost inundate nu numai drumul de acces către cele 30 de proprietăţi, care a dispărut sub apele bălţii Pipera, ci și bucăţi din terenurile proprietarilor. Ingineria hidro-funciară ar fi fost pusă la cale de patronul Stelei cu un singur scop, spun surse din piaţa imobiliară locală, determinarea proprietarilor să-și vândă terenurile cu un preţ foarte mic sau chiar să le abandoneze. Cât se poate de previzibil, având în vedere că nivelul apei a crescut și crește în continuare, transformând proprietăţile în terenuri inundate. Proprietarii cu care am stat de vorbă spun că nu este nicio deosebire între metoda Becali – Pandele și filmele western ale anilor 30, în care bandiţii furau proprietăţi prin îngăduinţa sau cu sprijinul șerifului sau primarului.
Constituiţi în Asociaţia Proprietarilor de Imobile din Pipera (APIP), proprietarii se luptă, de mai bine de zece ani, pentru ca drepturile să le fie respectate.
De când îndură acest calvar, proprietarii s-au adresat cu petiţii și plângeri la toate autorităţile care ar fi trebuit să le rezolve situaţia: ministrului Vasile Blaga, de la MAI, președintelui Consiliului Judeţean Ilfov, dr. Cristache Rădulescu, Prefecturii Ilfov, Administraţiei Naţionale Apele Române, Robertei Anastase, președinta Camerei Deputaţilor, premierului Emil Boc. si, bineînţeles, s-au adresat de nenumărate ori, în scris și verbal, în audienţe, primarului orașului Voluntari, celebrul și controversatul Florentin Costel Pandele.
Numai că primarul Pandele, care este și finul latifundiarului Becali, tergiversează, tot de ani de zile, rezolvarea situaţiei grave a celor 30 de proprietari. Prin tot felul de adrese cu răspunsuri alambicate, Pandele continuă să-l avantajeze pe nașul său, precum și pe alţi investitori imobiliari din zonă.
Cei 30 de membri ai APIP au devenit proprietarii respectivelor terenuri prin punerea în posesie, în perioada 1992-1994, în urma aplicării Legii 18/1991. Proprietăţile sunt situate între Câmpul Pipera și malul drept al Bălţii Pipera (Valea Babei-Neacșei, afluent al Văii Saulei), respectiv pe partea dinspre Aeroportul Băneasa. La acea dată exista un drum de pământ pe malul Bălţii Pipera, drum care le permitea proprietarilor accesul, inclusiv cu mașina, la terenurile lor. Trebuie să menţionăm aici că drumul acela exista de foarte mult timp. Evident, atunci când comisiile de fond funciar i-au pus în posesia terenurilor respective pe proprietari, au avut în vedere existenţa respectivului drum, acest lucru fiind evidenţiat în actele de proprietate, în ele figurând drum de acces la extremitatea sudică a proprietăţilor cu pricina. Trebuie spus aici că Balta Pipera a avut și are în prelungire Balta Roșia 1, care face parte tot din Valea Saulei. Balta Roșia 1 este în patrimoniul orașului Voluntari, are o suprafaţă de aproape 13 hectare luciu de apă și este concesionată lui Gigi Becali, pe persoană fizică, prin contractul nr. 64 din 26 mai 1999. Prin 1997, în mod ciudat, drumul a fost parţial inundat, prin construirea unui dâmb de pământ pe albia bălţii, între Valea Babei și Roșia 1, în aval de terenurile oamenilor.
Drum sub ape
Respectivul dâmb de pământ a fost înălţat treptat, de-a lungul anilor, ducând la obturarea comunicării între Balta Pipera și Balta Roșia 1 și, evident, la împiedicarea curgerii naturale a apei în direcţia Roșia 1. In timp, Balta Pipera s-a lăţit, iar nivelul apei a crescut în mod artificial, culminând cu inundarea integrală a drumului de acces de pe malul Bălţii Pipera. Ulterior acestei inundări, în 1999, ceea ce mai rămăsese din respectivul drum de acces a fost obturat la unul din capete de către unul dintre proprietarii de teren din zonă, scriu membrii APIP într-unul din numeroasele memorii adresate autorităţilor. In fapt, spun cei din zonă, este vorba de Gigi Becali. Drept urmare a ingineriilor becaliote, drumul de acces a devenit imposibil de utilizat de către proprietarii a căror viaţă de zi cu zi depinde de existenţa acestuia. De atunci, am făcut nenumărate demersuri pe lângă Primăria Voluntari pentru recuperarea și redeschiderea drumului nostru de acces, toate fără niciun rezultat. Am primit de mai multe ori promisiunea rezolvării situaţiei; mai mult decât atât, în cadrul a două audienţe, această promisiune ne-a fost făcută personal de dl primar Pandele, de asemenea fără niciun rezultat, scriu proprietarii în memoriul adresat redacţiei noastre.
In acest moment, ne-au declarat reprezentanţii proprietarilor, accesul la propriile lor terenuri se face doar pe jos și trecând peste terenurile altor proprietari, acces care a devenit aproape imposibil, deoarece, pe bună dreptate, unii dintre aceștia și-au împrejmuit proprietăţile cu garduri.
Digul trebuie dărâmat, spun specialistii
Unul dintre răspunsurile primite de Asociaţia Proprietarilor de Imobile din Pipera de la Administraţia Naţională Apele Române Ð Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-București, lămurește situaţia existentă: Valea Babei este o vale locală, nu este un curs de apă cadastrat, nu face parte din domeniul public al statului și nu este în administrarea Administraţiei Naţionale ÇApele RomâneÈ (ANAR), fiind în administrarea Consiliului Local al orașului Voluntari. Tot prin această adresă vă comunicăm că între barajul lacului de acumulare Pipera 2 și confluenţa cu Valea Saulei nu figurează niciun baraj autorizat. Lucrarea de barare menţionată de dvs. în sesizare ca Çmal de pământ cu un tubÈ a fost executată, conform declaraţiilor reprezentanţilor Primăriei Voluntari, în perioada 1996-1998. Așadar, specialiștii de la ANAR știu despre lucrarea ilegală chiar de la oamenii primarului Pandele. Mai mult, cei de la ANAR i-au indicat categoric lui Pandele ce are de făcut: Prin adresa nr. 3622/14.04.2009, primăria a fost înștiinţată de faptul că această traversare barează cursul Văii Babei și împiedică curgerea apelor mici, medii și mari, având ca efect negativ colmatarea albiei văii, ridicarea nivelului apei în amonte, inundări ale malurilor și apariţia fenomenului de eutrofizare (proliferarea într-un lac sau baltă a materiilor organice, care duce la înmulţirea vegetaţiei, a cărei descompunere diminuează oxigenul necesar vieţii animale ( n.red.). Deoarece nu are aviz de gospodărire a apelor și nici autorizaţie de gospodărire a apelor, aceasta trebuie demolată, până la data de 30.06.2009.
Finul Pandele îsi bate joc de proprietari
Numai că finul Pandele nu-l poate supăra nu-i așa? taman pe nașu Gigi. Astfel încât îi poartă cu vorba pe bieţii proprietari, probabil până când terenurile și casele lor vor fi inundate și mai mult și vor vinde pământul la preţul cuvenit. Si mai grav, Pandele vrea să facă un eventual drum de acces tăind din terenurile celor 30 de proprietari.Intr-un răspuns extrem de alunecos, Pandele apără cu măiestrie tubul lui Becali din barajul ilegal, încercând să dea vina ba pe Consiliul Judeţean Ilfov, ba pe Autoritatea Aeronautică, ba pe Ministerul Culturii, pentru imaginare situri arheologice, ba pe lipsa banilor, ba pe procedurile legale, dar greoaie etc. Pentru a veni în întâmpinarea intereselor legitime ale cetăţenilor, Instituţia Primarului a demarat toate demersurile necesare realizării acceselor la aceste loturi. Crearea unor drumuri publice se poate realiza numai respectând legislaţia în vigoare. Astfel, primul pas întreprins de Instituţia Primarului oraș Voluntari a fost iniţierea elaborării unei documentaţii de urbanism de tip PUZ care să stabilească traseul tramei stradale împreună cu zonificarea funcţională și finanţarea acestei documentaţii. Documentaţia vizează atât terenuri proprietate privată și publică aflată în administrarea Consiliului Local al orașului Voluntari, cât și terenuri proprietate privată. (…) Instituţia Primarului oraș Voluntari nu poate urgenta și nu poate fi responsabilizată de întârzierile survenite în procesul de avizare a PUZ-ului. Instituţia Primarului nu poate crea drumuri de acces în lipsa unor documentaţii legal întocmite, avizate, aprobate (având inclusiv acordul proprietarilor afectaţi) și fără identificarea surselor de finanţare. Aiuritorul răspuns, dat cu siguranţă în bătaie de joc, a fost trimis nu numai proprietarilor din APIP, ci și șefilor celorlalte instituţii cărora aceștia li se adresaseră și care le-au trimis plângerile tot la Pandele. De fapt, Pandele nu urmărește decât protejarea intereselor nașului său, Gigi Becali, și ale altor câţiva speculatori imobiliari din zonă, prin determinarea celor 30 de proprietari ori să-și micșoreze proprietăţile, ori, de-a dreptul, să le vândă, pe nimic, cui trebuie. Pentru că dacă dorea într-adevăr să-i ajute pe oameni, și dacă Gigi Becali nu i-ar fi naș, i-ar fi fost foarte simplu lui Pandele să rezolve problema: ar fi desfiinţat construcţiile ilegale dintre cele două bălţi! Iar restul rezolvau natura și oamenii, lăsând liber și curăţind vechiul drum!