Sursă foto: Amazon
Sursă foto: Amazon

Compania Amazon s-a mobilizat și va închiria un avion Amazon Air 767 pentru a expedia mii de colete cu ajutoare în Puerto Rico.

Duminică, 19 septembrie, uraganul Fiona a traversat Puerto Rico, furtuna dezastruoasă lăsând mii de familii fără curent electric.

Mai mult, oamenii de aici nu au apă potabilă, iar mai mult de o mie de locuitori se află, în acest moment, în adăposturi de urgență.

Amazon a activat ”Disaster Relief Hub” al companiei, în Atlanta. Este vorba despre un depozit special în care compania adună peste un milion de articole de ajutor, vitale în momentul în care are loc un dezastru.

Membrii companiei împachetează deja sute de mii de provizii pentru rezidenții din Puerto Rico, inclusiv filtre de apă, prelate, produse medicale, truse de igienă și produse alimentare

Amazon folosește Amazon Air 767 pentru a expedia aceste articole atât de necesare în Puerto Rico.

Odată ajuns acolo, zecile de colete cu produse donate de Amazon vor fi distribuite de parteneri precum International Medical Corps, SBPUSA și Feeding America. Toți aceștia se vor asigura că proviziile ajung la persoanele care au cea mai mare nevoie de ele, cât mai repede posibil.

De la crearea sa în 2017, Amazon Disaster Relief a donat peste 20 de milioane de articole pentru a ajuta oamenii afectați de 95 de dezastre naturale

Fiind portorican, știu foarte bine diferența pe care o face să ai articolele potrivite imediat după un uragan. Sunt mândru că putem folosi selecția vastă și rețeaua logistică a Amazon pentru a ajuta oamenii, în urma acestui dezastru”, a declarat Abe Diaz, șeful Amazon Disaster Relief.

Potrivit lui Abe Diaz, compania lucrează de luni bune, pentru a cumpăra și colecta ajutoarele în depozitele Amazon.

În momentul în care se produce un dezastru natural, produsele sunt gate de a fi expediate.

Articolul precedentMinistrul Educației: ”Se realizează o conectare directă a învăţământului superior la cerinţele pieţei muncii”
Articolul următorGrindeanu: ”12 oferte au fost depuse pentru cele 3 loturi ale Autostrăzii Focșani-Bacău”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time