Seceta și temperaturile extrem de ridicate au afectat și lacul din Movila Miresii, unul dintre cele mai sărate din România, din județul Brăila, potrivit stirileprotv.ro.
Lacul a secat aproape în totalitate, mâlul expus la razele soarelui formând cristale de sare
Lacul de la Movila Miresii era considerat unul dintre mai sărate din România, sărurile provenind în principal din izvoarele subterante care îl alimentau. Lacul, care se întindea pe o sută de hectare, a secat aproape complet, putând fi observate câteva ochiuri de apă. Din cauza secetei, suprafețe întregi acoperite cu sare au ieșit la suprafață, după ce nivelul lacului de la Movila Miresii din Brăila a scăzut foarte mult. Din cele 120 de hectare pe care se întindea apa, anul acesta au mai rămas doar 15.
Autoritățile din Brăila au planuri mari
„A fost întotdeauna apă, mai puțin anul acesta. Anul acesta s-a dus”, a declarat Stan Frigioiu, viceprimarul din Movila Miresii.
„Venea lume din toate părțile și făceau baie. A scăzut dacă n-a plouat. De unde să izvorască apa? Era unul din cele mai bune lacuri”, a spus o localnică.
„Nu știu dacă a plouat vara asta. Câteva picături, așa…”, a mai spus alta localnică.
Autoritățile din Brăila doreau să amenajeze o stațiune, dar acest lucru nu a fost încă realizat. Din acest motiv, acum căută soluții de atragere a investitorilor.
„Începând de la anul, vom investi foarte mulți bani în ceea ce înseamnă infrastructură, canalizare, apă, electricitate, pentru a da posibilitatea noilor investitori de a veni și a dezvolta zona, pentru că este un lac cu mare potențial turistic”, a declarat Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila.