Autoritățile chineze au sancționat 27 de persoane pentru publicarea unui manual de matematică.
Cartea a devenit virală din cauza ilustrațiilor sale, catalogate drept ”extrem de urâte”, precizează publicația britanică The Guardian.
O investigație de luni de zile, efectuată de un grup de lucru al Ministerului Educației, a constatat că ilustrațiile erau ”deosebit de urâte”. Mai mult, acestea nu ”reflectau, în mod corespunzător, imaginea însorită a copiilor Chinei”.
Cărțile de matematică au fost publicate de People’s Education Press cu aproape 10 ani în urmă. Manualele au fost folosite în școlile primare din toată țara
Acestea au ajuns în atenția opiniei publice în luna mai, după ce un profesor a publicat fotografii cu ilustrațiile.
Utilizatorii rețelelor de socializare au fost amuzați, dar au fost și internauți care au criticat imaginile, explicând că aceastea discreditează cultura din China.
În plus, au existat voci care au precizat că aceste imagini ar fi sunt opera deliberată a infiltraților occidentali în sectorul educației.
Autoritățile din Educație au anunțat o revizuire a tuturor manualelor ”pentru a se asigura că acestea respectă direcția politică corectă și orientarea valorică”
Autoritățile din domeniul educației au declarat că 27 de persoane au fost găsite vinovate. Acestea și-ar fi ”neglijat îndatoririle și responsabilitățile”.
Printre cei sancționați se numără și președintele editurii. Redactorul-șef și șeful biroului de editare al departamentului de matematică au fost, de asemenea, demiși din funcții.
Rezultatele investigației au fost discutate de sute de milioane de oameni pe Weibo. În timpul discuțiilor, unii s-au întrebat dacă pedepsele au fost suficient de aspre.