Merkel avertizează Rusia cu privire la gazoductul din Marea Baltică

Ar putea fi impuse sancțiuni dacă Nord Stream 2 va fi folosit „ca armă” împotriva Ucrainei

Cancelarul german Angela Merkel, aflată pe ultima sută de metri de mandat, a afirmat duminică, la Kiev, că ar putea fi impuse noi sancțiuni asupra Rusiei, dacă va folosi gazoductul Nord Stream 2 împotriva Ucrainei, relatează BBC.

Aflată într-o vizită în Ucraina, Merkel a făcut această precizare în urma unei discuții avute cu președintele Volodimir Zelensky, care s-a arătat îngrijorat cu privire la proiectul Nord Stream 2, despre care spune că amenință securitatea Ucrainei. Principala temere a lui Zelensky este că această conductă nu doar va spori controlul Rusiei în zonă, cu privire la aprovizionarea cu energie, ci și influența.

Astfel, în cadrul unei conferințe comune, ce a avut loc weekendul trecut, președintele Ucrainei a descris acest gazoduct ca pe o „armă geopolitică a Kremlinului”, care ar putea fi „periculoasă pentru toată Europa”.

Nord Stream 2

Merkel dă asigurări că Germania nu va fi dependentă de energia rusească

Totodată, Angela Merkel a ținut să precizeze că Germania și SUA au ajuns la un acord că Nord Stream 2 nu ar trebui utilizat împotriva Ucrainei, mai mult, că pot fi aplicare sancțiuni împotriva  Moscovei, în urma acestui acord, dacă se va ajunge la situația în care gazul ar fi „folosit ca armă”.

De asemenea, președintele Ucrainei s-a declarat îngrijorat în privința contractului de livrare a gazelor rusești prin conductele ucrainene, care va expira peste 3 ani, iar pierderile estimate la miliarde de dolari, doar din taxele de tranzit, ar putea afecta economia țării, potrivit Moscow Times.

Angela Merkel a discutat vineri, cu Putin, pe această temă, iar președintele „pe viață” al Rusiei a promis faptul că va furmiza mai mult de un miliard de dolari, ca o contribuție la extinederea sectorului energiei regenerabile din Ucraina.

Reamintim că Rusia este furnizorul pentru 40% din necesarul de gaz al Uniunii Europene, iar această nouă conductă va crește cantitatea exportată, pe sub Marea Baltică, la 55 miliarde de metri cubi pe an.

Cancelarul Angela Merkel a dat asigurări statelor din Europa Centrală și de Est că gazoductul Nord Stream 2 nu va face Germania dependentă de energia din Rusia.

„Războiul șampaniei” între Franța și Rusia

Articolul precedentFlorin Cîțu, acceptat oficial în „bătălia” pentru șefia PNL
Articolul următorSupercom merge cu levigatul înainte. Amenzile de la Garda de Mediu, apă de ploaie