Consiliera premierului, Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu strategia de comunicare politică a lui Cîțu pentru alegerile interne din PNL și-a dat demisia. Premierul a semnat decizia de eliberare din funcție, aceata fiind deja publicată în Monitorul Oficial.
În Monitorul Oficial nr. 0723 din 22 Iulie 2021 a fost publicată deciza premierului Florin Cîţu privind „eliberarea doamnei Mioara Costin, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”.
„Având în vedere cererea doamnei Mioara Costin (…) prim-ministrul emite prezenta decizie:
Articol unic – La data intrării în vigore a prezentei decizii, doamna Mioara Costin se eliberează, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în document.
Numele Mioarei Costin apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL.
De altfel, premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, întrebat dacă a verificat dacă este real documentul de la Guvern cu punctajul privind campania internă din PNL, că nu poate comenta decât pe baza unor documente oficiale.
Prim-ministrul a precizat că nu poate comenta documente editabile care apar în presă, chestionat despre semnătura electronică a Mioarei Costin, şi a afirmat că în Guvern nu există semnături electronice pe documente.
Potrivit documentului, liderilor PNL care îl susțin pe Cîțu li se cere să iasă mai mult la tv, „inclusiv miniștrii care îl susțin pe premier”. De asemenea, echipa lui Cîțu cere informații despre tabăra Orban „pentru a le da în presă” și vorbește despre „diferența de clasă între team Orban și echipa câștigatoare”.
Social-democrații sunt de părere că premierul Florin Cîțu știa de la început detalii legate de conținutul punctajului politic enunțat sub sigla Cancelariei sale, astfel că ar aprobat transmiterea către liderii politici ai PNL. „Logica elementară spune că, dacă numele premierului și antetul Guvernului ar fi fost folosite fără știrea sa în scop politic, reacția firească ar fi fost de a dispune o acțiune de control intern pentru identificarea și sancționarea persoanelor responsabile”, adaugă PSD, într-o „somație” adresată președintelui Klaus Iohannis.