Oficial. În Sectorul 1 a fost declarată starea de alertă

Pe străzile din acest sector sunt peste 2.600 tone de deșeuri neridicate de săptămâni bune

Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunțat vineri că și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în Sectorul 1, ca urmare a situației sanitare create de neridicarea gunoiului de pe străzile din acest sector, în contextul conflictului dintre primăria condusă de Clotilde Armand și operatorul de salubritate, Romprest. Starea de alertă va fi impusă pentru 30 de zile.

„Am fost de acord cu măsurile pe care Sectorul 1 le-a clarificat: creşterea capacităţii de răspuns pentru îndepărarea riscului, acumularea de deşeuri necontrolate; crearea unei strategii pe termen scurt pentru a preveni reapariţia acestui fenomen, schimbarea mentalităţii agenţilor economici şi a populaţiei pentru a împiedica abandonarea de deşeuri pe raza Sectorului 1 necontrolat”, a declarat prefectul Alin Stoica.

Reacția lui Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan a precizat că este o împărţire de atribuţii în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor. „Există atribuţia primarului de sector privind colectarea şi selectarea, există atribuţia primarului general în ceea ce priveşte tratarea şi depozitarea”, a spus Dan, într-o conferință de presă, adăugând că a fost consumat mult timp în discuții pentru a stabiliza problema în privința atribuțiilor pe care le are primarul general.

„Am consumat foarte mult timp pentru a stabiliza problema gropii de gunoi la care Bucureştiul să ducă gunoaiele în mod legal. După cum ştiţi, Consiliul General săptămâna trecută a votat hotărârea de Consiliu pentru înfiinşarea acelei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în urma acestei hotări trebuie sectoarele municipiului Bucureşti să dea hotărârile lor şi după aceea să mergem la Judecătorie să înfiinţăm asociaţia, astfel încât fiecare dintre noi să putem accesa bani europeni. Astea sunt atribuţiile mele pe deşeuri”, a declarat Nicușor Dan.

Prevederile legale referitoare la starea de alertă

Conform legii, starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.

Starea de alertă se declară la nivel local, al municipiului Bucureşti, judeţean sau naţional, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.

Totodată, starea de alertă nu permite rezilierea de contracte comerciale, ci permite înlăturarea pericolului care va fi identificat la adresa, să spunem, a sănătăţii populaţiei.

Chiar și așa, Consiliul Local al Sectorului 1 a fost convocat, pentru vineri, 23 iulie, la ora 12.00, în vederea discutării rezilierii contractului cu Romprest.

Clotilde Armand cere stare de alertă în Sectorul 1, dar refuză să zică când se vor ridica munții de gunoaie de pe străzi

Articolul precedentGhinea: „Vreau să se termine coșmarul asta, că nu mai putem”
Articolul următorIon Rădoi rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și șantaj