Peste 14 miloane de euro este suma pusă la bătaie de Primăria Municipiului Ploiești pentru „Lucrări de reparare și întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări din Municipiul Ploiești”. Valoarea totală estimată a contractului este de 67.689.521,63 lei fără TVA. 

Contractul este împărțit în două loturi, iar autoritatea contractantă își rezervă dreptul, prevăzut de dispozițiile art.141 alin.5) din Lg.98/2016, de a limita numărul de loturi care pot fi atribuite aceluiaşi ofertant la un singur lot. Exceptie face situatia în care, la ambele loturi, este depusă o singură ofertă admisibila depusă de același ofertant.

Criterii pentru stabilirea loturilor pentru societățile ofertante

În conformitate cu prevederile art 141 alin (7) din Legea 98/2016, se vor aplica următoarele criterii obiective care vor fi utilizate pentru stabilirea lotului care va fi atribuit ofertantului care participă cu oferte admisibile la ambele loturi: 

1. Ofertantului îi va fi atribuit lotul pentru care a obținut cel mai mare punctaj total al celor doi factori de evaluare ca urmare a comparării punctajelor totale obținute pentru fiecare lot în parte.

2. În situația în care punctajele totale obținute de ofertant pentru fiecare lot în parte sunt egale, ofertantului îi va fi atribuit lotul la care a primit cel mai mare punctaj la factorul de evaluare “Prețul ofertei”. 

În situatia in care acordul cadru pentru un lot se va încheia cu mai mult de un operator economic, ordinea atribuirii contractelor subsecvente va fi cea rezultată în urma aplicării criteriului de atribuire (ordinea descrescătoare a punctajelor totale obținute de ofertanți), fără a fi influențată de criteriile de departajare care vor fi utilizate pentru stabilirea lotului care va fi atribuit ofertantului care participă cu oferte admisibile la ambele loturi. Atribuirea contractelor subsecvente aferente fiecărui acord-cadru se va realiza fără reluarea competiției. 


Despre licitație 

„Municipiul Ploiesti are în administrare o rețea stradală de 889 străzi, cu o suprafață totală (partea carosabilă și trotuare) de aproximativ 2.644.721,8 mp, 22 poduri și pasaje. La evaluarea stării de degradare, a îmbrăcăminților bituminoase pentru drumuri cu structuri rutiere suple și semirigide, făcută conform normativului AND 540, s-a constatat că sunt necesare efectuarea unor lucrări de reparații/întretinere pe majoritatea străzilor care nu au beneficiat de reparații capitale”, se anunță în descrierea legată de procedura de achiziții.

Potrivit reprezentanților municipalității ploieștene, în principal se vor executa următoarele categorii de lucrări: 

a) Lucrări de reparații și întretinere a rețelei stradale și parcărilor 

– Repararea completă a părții carosabile degradată de înghet-dezghet (burdusiri), precum si executarea unor lucrari de prevenire a aparitiei acestor degradari. 

-Reparatii curente ale imbracamintilor din beton de ciment, inlocuirea izolata a structurii rutiere distruse, repozari de dale tasate sau deplasate, colmatarea rosturilor si a crapaturilor, etc. 

-Reparatii de covoare asfaltice 

-Repararea suprafetelor carosabile degradate. 

-Demontarea si remontarea bordurilor, inclusiv refacerea fundatiei acestora. 

-Repararea pavajelor existente din bolovani de rau, de piatra bruta si din piatra cioplita 

-Refacerea pavajelor degradate sau distruse din beton de ciment. 

-Refaceri de trotuare cu imbracaminti moderne: bituminoase, din dale prefabricate de beton sau din beton monolit. 

-Repararea si inlocuirea elementelor degradate ale retelelor tehnico-edilitare de la suprafata partilor circulabile ca de exemplu aducerea la cota a caminelor de vizitare, inlocuirea de rame si capace distruse, etc


b) Lucrări de artă (reparatie și întreținere poduri) 

– Realizarea hidroizolatiilor 

– Acoperirea rosturilor de dilatatie 

– Realizarea imbracamintilor de tip bituminos turnate, aplicate pe partea carosabila a podurilor si pe trotuare.

Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este de 19 zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet, la solicitările de clarificări înainte de data limită de transmitere a ofertelor în SEAP cu 10 zile.

Articolul precedentVergil Chițac are soluții pentru turiștii nemulțumiți de la Mamaia
Articolul următorGabriela Firea: „România, țara în care doar morții sunt vinovați”
Cristina IANCU
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...