Foto credit: Unsplash
Foto credit: Unsplash

Dacă ne întoarcem în timp, vom vedea că ultima eră glaciară a dus la extincția a numeroase animale sălbatice. În perioada înghețului, ecosistemele s-au schimbat, iar lupta pentru supraviețuire s-a tradus prin găsirea resurselor și a hranei.

În urmă cu 11.700 de ani, pe măsură ce epoca glaciară se apropia de sfârșit, majoritatea mamiferelor mari care cutreierau ceea ce este acum teritoriul Yukon din Canada dispăruseră: mai întâi marii erbivori, urmați rapid de marii prădători, arată publicația Descoperă.ro.

Și totuși: cum au supraviețuit lupii cenușii, cunoscuți și sub numele de ”lupi antici”?

S-au adaptat la climă, iar descendenții lor există și în ziua de azi

Cei mai mari prădători erau lupii cenușii (Canis lupus), iar aceștia s-au remarcat prin două aspecte: nu doar că au supraviețuit erei glaciare, dar specia lor nu a dispărut.

Ba mai mult, specia s-a adaptat și a evoluat. Inclusiv în ziua de astăzi, descendenți ai lupilor cenușii pot fi întâlniți în pădurile din nord-vestul Canadei.

Foto credit: Unsplash

Mult timp, cercetătorii s-au întrebat cum s-a întâmplat fenomenul. Răspunsul este posibil să fi fost găsit în urma unui studiu recent, studiu axat pe analiza oaselor antice.

Conform analizelor dinților și izotopilor, lupii au reușit să-și adapteze cu ușurință dieta, oferindu-le un avantaj de supraviețuire într-o lume în schimbare rapidă, mai arată sursa citată.

Examinarea modelelor de uzură pe dinți și a urmelor chimice din oasele lupului ne pot spune multe despre modul în care a mâncat animalul și despre ce a mâncat de-a lungul vieții sale, până cu aproximativ câteva săptămâni înainte să moară”, a afirmat paleontologul Zoe Landry de la Universitatea Carleton din Canada, citată de Science Alert.

Cu ce se hrăneau lupii antici în perioada înghețului și care au fost animalele care i-au ajutat să supraviețuiască?

Studiul a arătat că, în perioada înghețului, lupii se hrăneau doar cu carne proaspătă, cercetătorii menționând că este puțin probabil ca lupii să se fi bazat pe resturi de hoituri.

Își vânau propria pradă, iar analiza realizată pe oasele prădătorilor a arătat că lupii antici consumau o specie dispărută de cal pleistocen (Equus sp.).

Restul a fost un amestec de bou moscat (Ovibos moschatus), oaie Dall (Ovis dalli) și ren (Rangifer tarandus), dar și puțin mamut lânos (Mammuthus primigenius), precizează publicația.

Dieta din prezent s-a schimbat semnificativ, fiind axată pe reni și elani.

Sunt adaptabili, dar nu sunt feriți de problemele climatice cu care se confruntă planeta

Supraviețuirea unei specii depinde de supraviețuirea alteia, iar, conform paleontologului Danielle Fraser de la Muzeul Naturii din Canada, lupii cenușii au arătat flexibilitate în adaptarea la schimbarea climei și o modificare a habitatului de la un ecosistem de stepă, la pădurea boreală.

Și supraviețuirea lor este strâns legată de supraviețuirea speciilor de pradă pe care sunt capabile să le mănânce”, a adăugat Danielle Fraser.

Foto credit: Unsplash

Cercetătorii au mai precizat că, deși lupii sunt adaptabili, totul depinde de sursa de hrană care nu poate fi întotdeauna înlocuită.

Cercetarea a arătat că, atât elanii, cât și renii ar trebui protejați, precum și ecosistemul pe care îl ocupă și care este grav amenințat de problemele climatice.

Articolul precedentDragnea se ia „la trântă” cu Penitenciarul Rahova. Își vrea cele 49 de zile înapoi
Articolul următorGabriela Firea, semnal de alarmă în cazul IOB
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time