Deși se fac controale, iar amenzile au fost majorate, câmpurile continuă să ardă în România.
Săptămâna trecută, Ministrul Mediului a făcut anunţul conform căruia vor fi majorate amenzile pentru persoanele care provoacă incendii sau dau foc miriştilor.
Ministrul Mediului: “Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, dar afectează sănătatea umană şi au un efect negativ şi asupra solului”
Astfel, sancţiunile vor fi mult mai aspre, ministrul Mediului semnând proiectul ordonanţei de urgenţă.
Tanczos Barna a precizat că noile amenzi vor fi cuprinse între 7.500 şi 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda va fi între 50.000 şi 100.000 lei.
La Botoșani, sunt aproape două luni de incendii necontrolate pe terenurile agricole sau pajiştile judeţului, majoritatea puse intenţionat pentru curăţirea suprafeţelor cu vegetaţie uscată. Numai marţi dimineaţă au ars nu mai puţin de 50 de hectare de teren, scrie Adevărul.
Octavian Berceanu a publicat pe pagina sa de Facebook o hartă care arată zone întregi cu incendii de miriște în România, dar și în jurul țării noastre
”Dăm vina pe bombardamentele din Ucraina, însă nu vedem că incendierile de miriști și deșeuri au devenit sport național, iar în primele trei luni din 2022 au ars mai multe miriști decât în primii ani de după Revoluție, la un loc. E firesc să avem poluare cu CO2 monoxid de carbon, cu PM10 când în aer se ridică zeci de mii de tone de cenușă. Cenușa aceasta așteaptă o adiere de vânt ca cea de azi și este toată în aer, gata să colinde pe sute de km. Incendierile și arderile de deșeuri trebuie să devină infracțiuni, așa cum sunt considerate în toată Europa”, a scris Fostul șef al Gărzii de Mediu, pe contul de Facebook.