Zeci de depozite ilegale de gunoi au devenit o realitate tristă în multe zone din București. Cele mai multe astfel de gropi de deșeuri sunt amplasate la marginea Capitalei, fiind foarte bine acoperite. Mai mult, depozitele au de cele mai multe ori o singură cale de acces, ferită de privirile trecătorilor. Terenurile pe care sunt amplasate gropile de ilegale de gunoi sunt fie proprietate privată fie aparțin primăriilor de sector.
Un lucru grav este faptul că în București există peste o sută de depozite ilegale. Declarația aparține chiar șefului Gărzii de Mediu București, Viorel Tufeanu.
Acesta a mai afirmat că în cazul celor 100 de depozite ilegale s-au aplicat amenzi în valoare de peste un milion de lei primăriilor din Capitală, deoarece nu au făcut curățenie.
„Regăsim undeva în inventarul pe care l-am creionat, peste 100 de arealuri care prezintă astfel de depozitări, de diverse dimensiuni și suprafețe care variază între câteva zeci de mp și câteva zeci de mii de mp.”, a declarat Viorel Tufeanu, comisarul șef al Gărzii de Mediu București.
Locuitorii din sectorul 1 se plâng de mirosul insuportabil
Două dintre cele mai mari gropi de gunoi ilegale din București sunt amplasate sunt chiar la periferia Sectorului 1. Pe strada Carierei, pe o suprafață de câteva hectare sunt depozitate mii de tone de deșeuri. Din această cauză, locuitorii din zonă se plâng de mirosul insuportabil. Ei au mai reclamat și existența unui număr mare de șobolani.
Activiștii de mediu spun că s-a ajuns în această situație din cauza numărului mic al inspectorilor de mediu din Capitală, care sunt doar 13, dar și al polițiștilor locali care nu au fost în stare să-i prindă la timp pe poluatori. Potrivit activiștilor de mediu, o parte din vină o au și primăriile de sector care nu au făcut curățenie.
O altă depozitare ilegală se află pe o stradă care nu apare pe hartă. Respectiv în zona triaj Chitila. Pe o distanță de aproximativ un kilometru au fost basculate sute, poate chiar mii de mașini cu gunoaie. Deșeurile au fost depozitate pe ambele părți ale drumului.
Potrivit Gărzii de Mediu, cei care sunt prinși că depozitează ilegal deșeuri pot primi amenzi de până la 30.000 de lei și se pot alege cu confiscarea mașinii. De asemenea, primăriile care nu aduc terenurile la starea inițială riscă amenzi cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei.