Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a declarat că săptămâna viitoare va fi depusă o moțiune simplă împotriva lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.
Demnitarul a precizat că „Dragnea este foarte mândru” de actualul ministru al Justiției pentru că proiectul său urmează să fie „perfecționat și desăvârșit” de un membru PNL.
„Au vrut să tragă DNA-ul pe linie moartă şi iată că mai au foarte puţin în a reuşi acest lucru. În momentul acesta se dovedeşte şi se vede ce plan aveau de fapt PNL şi Klaus Iohannis cu Justiţia. Au susţinut Justiţia numai de faţadă, iar acesta este un moment trist şi se văd adevăratele lor intenţii”, a spus Moşteanu, potrivit news.ro.
Deputații au votat desființarea SIIJ
Totodată, Moșteanu a anunțat că a aflat „pe surse” despre întâlnirea pe care o vor avea reprezentanții Parlamentului cu reprezentanții Comisiei de la Veneția pe tema desființării SIIJ.
Purtătorul de cuvânt al USR a menționat faptul că „ar fi fost normal” ca la întâlnire să participe reprezentanți ai tuturor grupurilor parlamentare, nu doar „Iulia Scîntei și Laura Vicol.”
„Mi se pare îngrijorător că preşedintele Camerei Deputaţilor (n.r Marcel Ciolacu) şi unul dintre liderii coaliţiei de guvernare nu ştie că se întâmplă astfel de şedinţe importante, pentru că SIIJ este important pentru MCV şi Schengen”, a declarat Moșteanu.
Acesta a făcut o solicitare către șefii celor două Camere pentru a permite accesul unui reprezentant USR la discuțiile ce vor avea loc joi, 24 februarie, cu Comisia de la Veneția.
Reamintim că proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale a fost votat în Camera Deputaților cu 205 voturi „pentru”. Cu toate acestea, USR susține că SIIJ nu se va desființa, iar DNA pierde din atribuții. De asemenea, judecătorii Curții Constituționale vor căpăta mai multă imunitate.
Totodată, USR așteaptă din partea reprezentanților Comisiei de la Veneția să emită un punct de vedere cu privire la independența magistraților din România, după excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileț și publicarea noului proiect privind desființarea SIIJ.