Un bărbat din județul Constanța a fost arestat preventiv astăzi pentru 30 de zile, după ce a încercat să îi cumpere bunăvoința unui polițist care îl prinsese conducând fără permis. Șoferul de ocazie i-a oferit polițistului 800 de euro, însă nu doar că nu a scăpat de dosarul penal pentru conducere fără permis, ci s-a ales și cu o acuzație de dare de mită.
Ieri, bărbatul a fost prins în flagrant dându-i suma respectivă polițistului, urmarea fiind reținerea sa de către procurori. Azi, Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a acestuia, deși bărbatul solicitase instanței clemență și cel mult un arest la domiciliu.
„Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 800 de euro unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian – I.P.J. Constanța.
În fapt, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu, polițistul a depistat în trafic un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta, împreună cu ceilalți trei pasageri din autoturism au fost conduși la sediul postului de poliție, în vederea luării măsurilor legale privind circulația pe drumurile publice. Ulterior, unul dintre pasagerii din autoturism i-a promis agentului de poliţie suma de 800 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu. Polițistul a formulat imediat denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Astfel, tot ieri a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant, în timpul căreia bărbatul depistat în timp ce conducea fără drept a oferit agentului de poliţie suma de 800 de euro (promisă anterior de pasager), în scopul de a nu lua măsurile legale care se impuneau împotriva sa”, a comunicat Direcţia Generală Anticorupţie.