sursă foto: DNA

Actualul director general adjunct al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA SA, Cezar Mihail Răduță, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, pentru fapte comise pe când era un „simplu” director al Direcției Silvice Ilfov.

Răduță este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptele acestuia datând din 2016 și având legătură cu angajarea unui paznic.

Alături de acesta, în dosar sunt inculpați atât paznicul respectiv, Alexandru Constantin, care a fost angajat deși nu îndeplinea condițiile legale, cât și un inginer al DS Ilfov, Emil Radu, care l-a ajutat pe Răduță să opereze angajarea.

Potrivit DNA, paznicul de vânătoare din cadrul Direcției Silvice Ilfov e acuzat de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în timp ce inginerul, care făcea parte din Compartimentul resurse umane și secretar al Comisiei de verificare a condițiilor de participare și a competenței profesionale a candidaților înscriși la concurs, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Dintre cei doi care au pus la cale angajarea paznicului, procurorii arată că doar actualul director adjunct al Romsilva a avut de câștigat, un teren în Corbeanca.

Surprinzător sau nu, deși procurorii anticorupție vorbesc despre un prejudiciu adus instituției prin angajarea ilegală, până la data întocmirii rechizitoriului Romsilva nu a precizat dacă se constituie parte civilă în cauză. Cu toate acestea, preventiv, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei terenuri ce aparțin lui Cezar Mihail Răduță.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: inculpații Răduță Cezar Mihail și Radu Emil, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară, ar fi permis, în cursul anului 2016, angajarea inculpatului Constantin Alexandru pe un post de paznic de vânătoare, deși acesta nu întrunea condiția privind pregătirea profesională prevăzută de lege pentru personalul silvic cu pregătire de bază, respectiv absolvirea unei școli profesionale silvice.

Prin acest demers a fost cauzată o vătămare a interesului legitim al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA privind angajarea, în Corpul silvic, doar a persoanelor cu pregătire de specialitate silvică, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru inculpatul Constantin Alexandru, constând în salariul lunar pe care acesta l-a încasat în calitate de paznic de vânătoare.

Ulterior, pentru „favoarea” făcută, inculpatul Răduță Cezar Mihail ar fi primit de la inculpatul Constantin Alexandru un teren în suprafață de 1.168,91 mp, situat în intravilanul comunei Corbeanca, județul Ilfov. “Tranzacția” ar fi îmbrăcat forma unui contract de schimb, inculpatul Răduță Cezar Mihail oferind pentru terenul respectiv un autoturism foarte vechi a cărui valoare era de cel mult 5.000 euro (mai puțin de jumătate din suma cu care inculpatul Constantin Alexandru achiziționase terenul în urmă cu 10 ani)”, arată procurorii anticorupție.

Articolul precedentRafila are un scenariu sumbru pentru România
Articolul următorMedicii de la Spitalul Colțea au clacat. Cer demiterea consilierului juridic: „Achizițiile sunt blocate, nu putem apela la doamna Coțofană”. Drept la replică