27 de persoane au fost trimise în judecată de către procurorii DNA, fiind acuzate de fapte de corupție privind omologarea şi înmatricularea unor mașini, potrivit digi24.ro.
Potrivit anchetatorilor, şase funcţionari din cadrul RAR Suceava şi Neamţ ar fi primit, timp de un an de zile, de la mai multe persoane, sume cuprinse între 100 şi 250 de lei
Banii, care erau dați direct sau prin intermediari, erau oferiți pentru omologarea rapidă a unor autovehicule sau a celor care aveau o serie de neconformităţi tehnice. După ce primeau avizul RAR, autovehiculele erau înmatriculate şi puse în circulaţie. Procurorii DNA precizează într-un comunicat, că este vorba despre a treia cauză disjunsă din dosarul cunoscut sub denumirea de „Dosarul permiselor de la Suceava”. „Anterior, în celelalte două cauze, care vizau fraudarea probei teoretice şi asigurarea protecţiei în cazul unor activităţi de corupţie derulate în contextul de mai sus, au fost trimise în judecată un număr de 35 de persoane. În continuare, se desfăşoară acte de urmărire penală pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului de conducere”, a transmis DNA.
Cum se împărțea șpaga
Intermediarii cereau sume de bani mult mai mari decât cele pe care le ofereau funcţionarilor publici de la RAR, explicând ‘clienţilor’ că 100 euro erau primiți de ‘cel ce semnează’, 100 lei erau pentru cel de la ‘numere’ şi 100 lei era suma data pentru primirea plăcuţelor de înmatriculare în aceeaşi zi. Unul dintre intermediari, anchetat în dosar, ar fi pretins şi primit pentru ‘intervenţiile’ făcute sumele totale de 5.950 euro şi 11.921 lei , precizează procurorii DNA.
Nume grele de polițiști trimiși în judecată
În dosarul care vizează strict omologarea şi înmatricularea unor autovehicule, au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, fostul şef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, comisarul şef Florin Valy Finiş, precum şi doi agenţi de poliţie – Ion Bogdan Bivol de la SPCRPCIV Suceava şi Alexandru-Iulian Afloroaie de la Biroul Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava. Au mai fost trimişi în judecată, sub control judiciar, nouă inculpaţi, acuzaţi de trafic de influenţă şi dare de mită, săvârşite sub diferite forme de participaţie penală.
Acuzațiile DNA
„În perioada 2018-2020, inculpatul Finiş Florin Valy (…) ar fi primit direct sau prin intermediari (printre care şi cei doi agenţi de poliţie trimişi în judecată), de la mai multe persoane (mare parte din ele cercetate în prezenta cauză), diferite sume de bani (cuprinse între 100 lei şi 500 euro), care nu i se cuveneau, pentru aprobarea şi rezolvarea cu celeritate a cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme şi pentru promovarea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere categoria B. În total, inculpatul Finiş Florin Valy ar fi primit pentru ‘serviciile’ sale sumele de 746 lei şi 3.400 euro”, susţin procurorii anticorupţie.
În stare de libertate vor fi judecaţi şase funcţionari care au lucrat în cadrul Registrului Auto Român (RAR) din Suceava şi Neamţ, acuzaţi de luare de mită. De asemenea, tot în stare de libertate vor fi judecați şi nouă inculpaţi acuzaţi de trafic de influenţă şi dare de mită.
Alarmant: Tot mai mulți elevi din Suceava au probleme cu greutatea