Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești va fi desființat, iar apoi va fi reorganizat ca secție a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Decizia apare într-un proiect de Hotărâre emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Proiectul prevede „desființarea Spitalului de Obstetrică – Ginecologie Ploiești, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică”. Desființarea „se realizează prin reorganizarea unității medicale în structuri fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică și funcționarea în continuare a structurilor preluate, în spațiile actuale”.
„Având în vedere că Spitalul de Obstetrică -Ginecologie a fost proiectat și a funcționat cu peste 700 de paturi, actuala structură organizatorică cu 300 de paturi nu este rentabilă din punct de vedere funcțional, costurile de întreținere fiind foarte mari. Organizarea și funcționarea acestui spital este una particulară la nivel național, față de restul județelor care nu au spitale clinice de urgență și unde structurile de Obstetrică- Ginecologie sunt organizate ca secții în cadrul spitalelor județene de urgență. În plus, în perioada 2018 – 2019, rata de utilizare a paturilor a fost doar de: 57,979 – 2018 și 53,740 – în 2019. În anul 2020 rata de utilizare a paturilor a fost de 48,41%”, se specifică în Hotărârea de Guvenr.
Maternitatea a înregistrat în anul 2019 un deficit financiar de 694.250 lei.