Sursa foto: Parlamentul României- Camera Deputaților

Liberalii au propus ca suma acordată magistraților pentru a-și plăti chiria să poată fi folosită și la achitarea unei rate sau părți din rate pentru cumpărarea unei locuințe, informează Adevărul.

Proiectul de lege este în procedură avansată în Senat, având avizele de la comisiile din for.

Dănuț Cristescu, senator PSD, a declarat că legea va intra la vot doar după ce Guvernul își expune punctul de vedere. Consiliul Legislativ a dat aviz pozitiv, în timp ce Consiliul Economic şi Social a dat unul negativ.

Liberalii susţin că această facilitate ar constitui un ajutor extrem de util magistraţilor

De asemenea, de această facilitate ar putea parte și soldații și gradații profesioniști dacă proiectul aprobat de Camera Deputaților va trece de Senat. Mai exact, se doreşte modificarea Legii 384/2006 privind statutul soldaţilor profesionişti pe două direcţii principale.

 „Legea nu permite soldaţilor şi gradaţilor profesionişti justificarea plăţii compensaţiei lunare pentru chirie în situaţia în care aceştia contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, ceea ce contravine principiul menţionat mai sus”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

În momentul de față nu se fac deosebiri între drepturile soldaților și gradaților profesioniști și cele ale cadrelor militare, iar cei din urmă au acest drept de a utiliza pentru plata unei rate la un credit imobiliar, suma compensată de MApN pentru chirie.

MApN susţine că modificarea legislativă trebuie urgentată pentru că urmările pot fi unele destul de grave.

„Neaplicarea măsurilor propuse (…) aduce grave prejudicii, cu efecte pe termen lung, în ceea ce priveşte pierderea motivaţiei acestei categorii de personal, demisii şi pierderea atractivităţii profesiei, în condiţiile în care Ministerul Apărării Naţionale se confruntă cu deficite din ce în ce mai mari de personal”, se mai arată în document.

Citește și articolul:Guvernul României, înfrânt de către magistrații brașoveni: Steagul secuiesc nu mai poate fi arborat în județul Covasna, inclusiv pe clădirea Primăriei din Sfântu Gheorghe

Articolul precedentPolițistă din Hunedoara, condamnată definitiv: lua bani pentru a facilita urgentarea înmatriculării autoturismelor
Articolul următorRareș Bogdan: ”Premierul caută soluții realiste pentru scăderea prețurilor la carburanți”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.