Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, și-a manifestat intenția de a candida pentru șefia USR PLUS București, împotriva fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Berceanu a făcut marele anunț printr-o scrisoare de intenție în care a relatat motivele pentru care, în opinia sa, ar fi potrivit pentru a conduce filiala USR PLUS a Capitalei.
Octavian Berceanu: „Vă cer să mergem împreună pentru că am construit echipe care deja au câstigat în prima linie, fie că vorbesc despre un O.N.G., o companie privată sau o instituție publică!”
„Vă cer permisiunea de a vă reprezenta în viața politică a Bucureștiului, așa cum reprezint o instituție de forță a statului, renăscută prin leadership, în Guvernul României!, a mai scris, printre altele, Octavian Berceanu în scrisoarea de depunere a candidaturii pentru conducerea filialei București, conform G4Media.
USR PLUS vrea cărți de identitate fără domiciliu
Scrisoarea de intenție integrală a lui Octavian Berceanu poate fi citită aici.
După cum menționam la începutul articolului, în cursă va intra inclusiv fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta și-a anunțat intenția de a candida, în interiorul partidului.
Cine are, totuși, șanse să câștige?
Desigur, în momentul de față orice e posibil. Însă trebuie ținut cont de faptul că notorietatea lui Vlad Voiculescu o depășește, atât pozitiv cât și negativ, pe cea a șefului Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, astfel că șansele îi sunt, în prezent, favorabile fostului ministru al Sănătății. Alegerile vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.