Președintele PNL, Ludovic Orban a propus, iar liberalii au decis, în ședința Biroului Executiv, că vor participa la dezbaterea moțiunii de cenzură depuse de PSD împotriva Guvernului Cîțu, dar nu vor participa la vot. Mai mult, Orban a propus ca parlamentarii liberali să stea în bănci pentru a evita vreo suspiciune legată de posibile trădări.
„Am solicitat mobilizarea PNL pentru procedurile care se desfășoară la numirea Avocatului Poporului, posibilul aprobarea CNA și de asemenea, dacă ajungem la o soluție, pentru situația de la TVR și radio. De asemenea, reprezentanții PNL o să fie prezenți la moțiunea PSD, dar nu votează”, a spus Orban, în cadrul unei conferințe de presă.
Această decizie a venit la scurt timp după ce Marcel Ciolacu a anunțat că are semnale dinspre PNL cu privire la votul moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, mai ales în contextul în care actualul președinte al PNL, Ludovic Orban se află în competiție directă cu premierul Florin Cîțu.
Orban reacțioanează la atacul Ralucăi Turcan
Ludovic Orban este acuzat de ministrul Muncii, Raluca Turcan că are „frustrări individuale” care nu au ce căuat în politică, mai mult, că are „aşteptări foarte mari în primul rând de la preşedintele partidului să facă lucrul acesta, campania internă să o valorifice pentru PNL, şi nu pentru propria persoană”, cu privire la lupta ce se dă acum pentru șefia partidului.
Reacția lui Orban nu a întârziat, acesta ținând să precizeze că nu îi va răspunde acuzației. „Cu Raluca Turcan am colaborat în mandatul de președinte. A fost vicepreședinte, lider de grup parlamentar. Am susținut-o să ocupe funcția de ministru. Am susținut-o în foarte multe demersuri pe care le-a avut ca parlamentar. În ceea ce mă privește toți colegii de partid sunt colegii mei și eu nu am obiceiul să îmi atac colegii de partid”, a declarat Orban.