Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a răspuns speculațiilor, potrivit cărora ar exista o serie de neînțelegeri între el și premierul Ludovic Orban. Întrebat despre acestea, Tătaru a infirmat zvonurile, zicând că nu există nicio diferență de opinie.

„Nu există nicio diferenţă de opinie. Fiecare din ministerele angrenate în elaborarea unui ordin propune anumite măsuri. Decizia finală se ia în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, care, în acest moment, este cel care, adunând opiniile de la fiecare minister în parte, de la fiecare grup de lucru tehnic, decide care este decizia ce trebuie aplicată în acest moment”, a afirmat Tătaru.

Tătaru nu-i de acord cu excepțiile

„Fiecare din aceste excepţii este luată şi cântărită de fiecare minister în parte. Încă nu avem o decizie finală. Ministerul Sănătăţii a pus, din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi al experţilor în sănătate, anumite excepţii, dar ele trebuie adaptate la situaţia în care ne aflăm, la respectarea unor reguli. Dacă punem o excepţie şi acea excepţie se află într-o zonă sau într-un grup care nu respectă nişte reguli, s-ar putea ca acea excepţie să fie cea care dăunează în acest moment”, a adăugat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Articolul precedentBiserica, între pupatul sicriului și pipăitul minorului
Articolul următorRareș Bogdan crede într-un parteneriat cu USR
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.