Un polițist din județul Neamț este cercetat de colegii săi din Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție, după ce un șofer cu probleme penale s-a plâns că i-a dat acestuia bani pentru „o mică” intervenție. Agentul de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a fost reținut sâmbătă sub acuzația de trafic de influență, în aceeași zi în care i-a înapoiat denunțătorului suma de bani pretinsă.
Potrivit primelor cercetări, omul legii a primit în decurs de trei luni câteva mii de lei pentru a-l ajuta pe denunțător, care era cercetat într-un dosar penal, să scape cu o alcoolemie mai mică.
De banii pretinși, agentul din Neamț trebuia să facă demersuri pentru ca șoferului respectiv să îi „scadă” miraculos alcoolemia cu care fusese prin la volan.
„Din verificările efectuate de polițiștii anticorupție din cadrul DGA – Neamț, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, în cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins și primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehiicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică peste limita legală, suma totală de 3.200 lei pentru a interveni pe lângă personalul medical de la Serviciul de Medicină Legală Neamț.
Scopul intervenției era acela de a determina personalul medical să rețină o concentrație alcoolică mai mică în sânge, astfel încât fapta săvârșită să fie calificată drept contravenție. Ulterior, la data de 20 martie, agentul de poliție a returnat banii persoanei care a formulat denunțul”, se arată într-un comunicat al DGA.