Florin Cîţu a declarat că PNL este, în principiu, de acord cu reducerea de taxe. Liderul PNL a precizat că în cazul în care nu scade preţul carburanţilor la pompă, cineva trebuie să își asume responsabilitatea.
PSD, a propus reducerea accizei la carburanţi, în timp ce preşedintele PNL a solicitat scăderea TVA şi a CAS.
„PNL, de principiu, este de acord cu reducerea de taxe, accize, impozite, contribuţii orice înseamnă reducerea poverii fiscale. Deci oricare ar fi, vom fi de acord. Acum să vedem analizele Ministerului Finanţelor. Scenariile pe care le prezintă, din punctul meu de vedere, sunt optimiste. Eu sper că nu sunt prezentate doar aşa, să mai împuşcăm un iepure să spunem ‘facem această măsură pentru că ea costă 3 – 4 miliarde de lei’. Nu aş vrea doar să luăm banii din buzunarul nostru să-i transmitem în buzunarele companiilor. Dacă nu avem garanţia că preţul scade la pompă eu nu aş face măsura, dar o susţinem”, a afirmat Cîţu, la Parlament.
Florin Cîţu a precizat că Ministerul Finanţelor şi Guvernul vor decide când ar urma să aplice reducerea accizei la carburanți.
Potrivit liderului PNL, impactul măsurii este estimat la trei miliarde lei pe trei luni.
„Este estimarea mea, poate Finanţele spun că e mai puţin”, a mai declarat Florin Cîţu.
Liderul PNL a mai cerut să fie luate măsuri dacă scăderea accizei nu are efectele anunțate. Mai exact, cineva ar trebui să răspundă pentru acest lucru. Florin Cîţu i-a cerut ministrului Finanţelor să garanteze cu funcția dacă prețul la pompă al carburanților nu va scădea.
„Eu am spus mereu să-şi asume cineva această măsură şi consecinţele. Nu ştiu cine va propune, astăzi a propus ministrul Finanţelor”, a mai declarat liderul PNL.
„Problema este că dacă nu scade preţul la pompă, cineva trebuie să răspundă pentru asta. Trei miliarde să-i luăm de la buget şi să-i dăm companiilor şi să nu răspundă nimeni, ar fi greşit”, a precizat liderul liberal.
Coaliţia a aprobat marţi, reducerea temporară, cu 50%, a accizei la carburanţi. Măsura va conduce la scăderea preţului la pompă imediat cu peste un leu, a anunţat, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.