Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, șeful Postului de Poliție Fărcașele din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus, a fost arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce primea 750 de euro de la un bărbat, căruia îi promisese că îl va rezolva cu un dosar penal. Socoteala polițistului nu a fost tocmai bună, pentru că cel căruia îi ceruse bani a anunțat polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt. Joi, oamenii legii au organizat și realizat prinderea în flagrant a agentului de poliție, imediat după ce a primit suma de 750 euro de la martorul denunțător.
„Suma a fost pretinsă de polițist în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal ce îl privea pe denunțător și intervenției în acest sens pe lângă procurorul care supraveghea urmărirea penală în cauza respectivă. În seara aceleiași zile, față de agentul de poliție a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 ore, fiind inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență”, au comunicat cei de la DGA. Iar probele se pare că au cântărit suficient pentru ca judecătorii să emită un mandat de arestare pentru 30 de zile.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 332/P/2020. Dispune arestarea preventivă a inculpatului MILITARU GHEORGHE pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Olt, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.12.2020 până la data de 16.01.2021, inclusiv”, se arată în încheierea instanței.